Prieteni francezi, în vizită la Dej

Prieteni francezi, în vizită la Dej

Dejul a primit, miercuri, 12 aprilie, vizita unei delegații franceze din Beauvais și Fouilloy, din care au făcut parte Marie-Anne Fizet-Gorin, președinta Federației Comitetelor de Înfrățire din Departamentul l’Oise și membră în Comitetul Orașelor Înfrățite Beauvais, Patrick Fizet, primarul comunei Fouilloy, Martine Patteux, viceprimar Fouilloy, Patrice Bousquet, directorul companiei,,Theatre de l’Orage” din Beauvais și Gilles Patteux. Delegația este oaspete al comunei Chiuiești, având în vedere relațiile de prietenie existente între cele două comune, certificate în urmă cu un an printr-un tratat de înfrățire semnat de primarii Gavril Mihuț și Patrick Fizet.

În același timp, pe baza tratatului de prietenie dintre Beauvais și Dej, semnat la 25 aprilie 2014, vizita francezilor în urbea someșeană se înscrie în mod firesc pe linia bunelor relații dintre administrațiile celor doua localități, prilej cu care delegația s-a întâlnit cu primarul Costan Morar, pentru a se discuta proiectele comune ce urmează a fi realizate în anul 2018. De altfel, protocolul semnat de primarul Caroline Cayeux și Costan Morar, prevede dezvoltarea schimburilor culturale, sportive și instituționale între cele orașe, dar și abordarea parteneriatului prin prisma unor investiții economice. Tot în cadrul întâlnirii de miercuri, primarul municipiului Dej a fost informat și cu privire la semnarea unui parteneriat dintre Colegiul „Jean Baptiste Pellerin” din Beauvais și Liceul Teoretic „Al. Papiu Ilarian” care prevede o serie de schimburi școlare între elevii și profesorii celor două instituții.

Așa cum a subliniat primarul Costan Morar și Marie-Anne Fizet-Gorin, conducătoarea delegației franceze, relațiile dintre municipiul Dej și orașul Beauvais, datează din 1990, intermediate fiind de Asociația „Spital Dej 2000”, continuate apoi de Asociația „Les foulee de la rue”, iar în prezent, preluate de Comitetul de Înfrățire al orașului Beauvais, al cărui președinte este Marian Wielezynski.

Un merit deosebit în revitalizarea acestei legături – validată în timp prin existența unor relații amicale stabilite între dejeni și beauvaisieni – îi revine desigur, prof. Lucian Iosip, promotor dintotdeauna a bunelor relații franco-române.

Pe lângă primirea oficială la Primărie, programul scurt, dar foarte dens al oaspeților a cuprins, la Dej, o întâlnire cu președintele Comunității Evreiești din Dej, Mișu Rosenberg și vizitarea Sinagogii, vizitarea orașului și Muzeului Militar al corpului 7 Armată, precum și vizitarea Liceului „Al. Papiu Ilarian” și Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, oaspeții fiind „ghidați„ de Constantin Albinetz, șeful Serviciului Cultură-Sport-Turism din cadrul Primăriei Dej și profesorii Marius Cristurean, președintele Asociației Francofonilor din Dej și Lucian Iosip, vicepreședintele asociației.

După-masa, oaspeții au avut parte de un regal teatral prin programul oferit de trupele de teatru francofon: „Arlequin”, „Les Rigolos”, „Caracteres” și „Intermezzo”. Un spectacol la care au fost prezenți și reprezentanții Institutului Francez Cluj, Benoit Bavouset, directorul Institutului Francez, Ioana Costas, atașat Cooperare Educativă și Universitară, Vincent Gauthey, voluntar internațional al orașului Dijon, Alexandru Jurcan, colaborator Institutul Francez și Ștefan Szekely.

Alături de ei, au fost francofonii dejeni, directori de școli, profesori, elevi și părinți. Un spectacol care a meritat din plin aplauzele, felicitările și cuvintele de laudă adresate trupelor, de către oaspeți.

Seara s-a încheiat cu un pot d’amitié oferit de primarul Costan Morar, la reușita reuniunii contribuind prin vocile lor, soliștii Cristina Beldean Moșuțan, Ioan Dordoi și Felix Gălan.

M.Vaida

Foto: Oprisan Zoltan

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*