De văzut:  Charlottenburg, singurul sat rotund din România

De văzut: Charlottenburg, singurul sat rotund din România

Charlottenburg, cunoscut și ca Șarlota, este un sat micuț, cu numai 124 de locuitori, din vestul țării. Situat în județul Timiș, satul ascuns între dealuri este unul extrem de pitoresc, iar în ultimii ani a început să atragă tot mai mulți vizitatori curioși să vadă cu ochii lor localitatea cunoscută drept „singurul sat circular din România”.
Șarlota face parte din comuna Bogda și se află între orașele Timișoara și Arad, într-o regiune unde relieful este dominat de dealuri acoperite de păduri, de câmpii și de pășuni.

Localitatea a fost înființată în anul 1771, în timpul celui de-al doilea val de colonizăre germană, pe timpul împărătesei Maria Tereza. Cu câteva decenii înainte, în anul 1718, după pacea de la Passarovitz, Banatul a devenit, dupa 164 de ani de dominatie turcească domeniu al coroanei din Viena. Pentru a-și întări stăpânirea în zonă, austriecii au colonizat această regiune cu emigranți germani, în trei perioade numite „convoaiele șvabilor”.

Satul a fost întemeiat de 32 de familii (171 persoane) venite din Provincia Autonomă Trento (actualmente în regiuneaTrentino din Tirolul de Sud, Italia), din Lorena și din Baden-Wurtemberg, și a fost construit ca toate satele comunei Bogda (germ. Neuhof) în timpul celui de-al doilea val de colonizare (1763-1772). Existența acestora se datorează în principal contelui von Clary und Aldringen, numit în 1769 președinte al administrației Banatului.

Construcția satului Charlottenburg a fost coordonată de Carl Samuel Neumann Edler von Buchholt, funcționar la oficiul sării din Lipova, iar localitatea a fost construită în plan circular, cu diametrul interior de 210 metri.

Despre acest ansamblu, Johann Caspar Steube scria în 5 martie 1779 într-o scrisoare, din Timișoara:
„… acest sat este singurul sub formă circulară (chorographie). În mijlocul satului se găsește o fântână acoperită, cu apă foarte bună. În jurul fântânii se găsește o plantație de duzi în spatele căreia se găsesc casele, acestea având în curte grajdul și șura. Apoi urmează grădina unde se găsește plantată vița de vie. Nici o casă nu este nici cu un deget mai înaltă ca alta, și nici cu un picior mai distanțată una față de alta, având un stil foarte frumos simetric; la fel și cele patru intrări în sat – au aceeași distanță una față de alta”.

Astăzi în sat se mai află câțiva duzi și este posibil ca unii dintre pomi să fi fost plantați chiar în perioada colonizării.

După 1782, când mai multe domenii imperariale au fost scoase la vânzare, aşezarea a avut mai mulţi proprietari iar în 1921, prin reforma agrară, locuitorii au fost împroprietăriţi cu suprafeţe din vechiul domeniu. Satul n-a depăşit niciodată 300 de locuitori iar numărul acestora a început să scadă simţitor în anii ’70, când mulţi dintre ei au emigrat în Germania. Fenomenul s-a intensificat spre sfârşitul deceniului următor şi doar câţiva urmaşi ai vechilor colonişti au rămas în satul în care s-au născut.

Satul este acum populat cu câteva zeci de locuitori stabiliţi aici ulterior, care nu mai au nici o legătură cu urmaşii vechilor colonişti, casele şvabilor fiind locuite în cea mai mare parte de români. Oameni care, din păcate, nu au fost educați să conserve patrimoniul local, indiferent dacă a fost construit de sârbi, turci, unguri sau nemți. Multe dintre case au fost transformate în locuinţe de vacanţă, iar cele nou construite nu mai respectă rigorile planului iniţial al satului. Și bineînțeles, duzii seculari au fost în cea mai mare parte tăiaţi…

Şvabii care au locuit odinioară la Charlottenburg nu şi-au uitat locurile de baştină. Cei plecaţi au făcut o colectă pentru a repara biserica din sat, construită în 1875-1876 de familia baronului Sina de Hodos et Kizdia, proprietară a satului în acea vreme, şi au adunat bani pentru repararea şcolii ridicate în 1896, chiar dacă aici nu mai învaţă copii nemţi, iar biserica este folosită astăzi de credincioșii ortodocşi.

Zona este atractivă şi pentru pădurile întinse aflate în apropierea satului, în care vieţuiesc numeroase animale, de la mistreţi şi cerbi, până la vulpi sau iepuri. Contele Siegfrid von Wimpffen, proprietar al domeniului spre sfârşitul secolului al XIX-lea, era un vânător pasionat şi a construit aici o casă de vânătoare (devenită ulterior ocol silvic), iar la începutul secolului trecut a amenajat un parc de vânătoare pe o suprafaţă de peste 1.200 de hectare, atât pentru delectarea oaspeţilor săi cât şi pentru a proteja culturile agricole de pagubele produse de animale.

În anii interbelici, parcul a devenit rezervaţie de vânătoare a Casei Regale iar după instaurarea regimului comunist a fost naţionalizat, păstrându-şi aceeaşi destinaţie pentru nomenklaturiştii ajunşi la putere.

În prezent este considerat a fi cel mai vechi parc de vânătoare din România cu o activitate neîntreruptă de peste un secol, şi totodată cel mai mare din întreaga ţară. Trofeele vânate aici sunt deosebit de valoroase şi multe au fost expuse într-un muzeu cinegetic, înfiinţat la împlinirea a 110 ani de existenţă a parcului.

O poveste locală spune că, în timpul sau după Primul Război Mondial, un avion biplan a aterizat pe un câmp din apropierea satului. Pilotului german îi atrăsese atenția forma circulară a satului și a vrut să coboare pentru a-i cunoaște pe oamenii care trăiau într-un loc atât de frumos.

Nu știm dacă pilotul a coborât sau nu în Charlottenburg, cert este însă că, fiind singurul sat construit în formă de cerc din Banat și din România, localitatea a fost declarată monument istoric de către Ministerul Culturii și Cultelor.

M.V.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*