Tochitura moldovenească! Rețeta aceasta este atât de populară pe plaiurile moldovenești, încât nu există gospodină care să nu știe să o pregătească. Iar secretul este să se folosească și ceva afumătură pentru un gust mai dichisit.
Înainte de a vă spune cum se pregătește, trebuie s-o amintim aici pe gospodina de la care am aflat rețeta. Acesta doamna minunată este Niculina Măric, soața pictorului naiv Ioan Măric, cel despre care nu obosesc să spun că este un Chagall al artei naive românești. De aproape o jumătate de secol îi este alături și, dacă pictorul adoră bucatele domniei sale și nimic nu are a-i reproșa, atunci înseamnă că tare gustoase trebuie să fie. De-aceea, zic, se cuvine să avem încredere și să urmăm întocmai indicațiile pentru aceasta…
Tochitura Niculinei
Ingrediente: 500 g carne de porc, 250 g cârnați afumați, 250 g ficat de porc și doi rinichi de porc potriviți ca mărime.
Mai întâi se curăță și se spală toată carnea, iar rinichii se lasă în apă rece cu sare, ca să se elimine sângele. Este o operațiune pe care e musai să nu o sari! Se încinge untura într-o cratiță (se poate folosi și un ceaun, pentru că este mai spornic) și se călesc toate bucățile de carne tăiate bucățele.
Cand carnea este aproape gata se pun vreo 10 caței de usturoi, ca să-i dea gust, apoi se presară sare și piper. Se mai lasă acolo, să forfotească nițel. Se scoate carnea pe farfurii, iar deasupra fiecăreia se pune câte un ou ochi și brânză rasă din abundență. Musai se așază alături o mămăligă vârtoasă. Dintr-aceea numai bună de tăiat cu ața, si o cană cu vin roșu, rece!
antenasatelor.ro