În tradiția populară, luna mai indică, prin denumirile sale, timpul florilor (Florar, Florariu) și exuberanța vegetației (Frunzar). În acest an, este marcată de două sărbători creștine importante: Sfinții Mari Împărați Constantin și mama sa, Elena (21 mai) și Înălțarea Domnului (25 mai).
Denumirea lunii derivă din latinescul ”maius”, o altă interpretare fiind aceea că ar face referire la zeița ”Maia Maiesta”, pe care romanii o considerau zeița primăverii și căreia preoții lui Vulcan, zeul focului, îi ofereau sacrificii în prima zi din luna mai.
Luna aceasta este cel mai propice anotimp pentru agricultură, fiind suficient de călduros și având precipitații abundente, lipsite de grindină și piatră. Pe ogoare, în livezi, grădini și podgorii activitatea este în toi, iar turmele de oi, cirezile de vite și prisăcile dau randament maxim, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ”Zile și mituri. Calendarul țăranului român” (2000).
De obicei, sărbătorile populare din luna mai sunt puține cu data fixă: 1 mai; 12 mai — Sf. Gherman (Harmanul viermilor); 21 Mai — Constantin Graur (Constandinu Puilor) și 25 mai — Ioan Fierbe Piatra și mai multe cele cu dată mobilă, în funcție de ziua în care s-a sărbătorit Paștele (16 aprilie a.c.): Robotitul Țestelor, Joile Verzi, Moșii de Ispas, Înălțarea Domnului.
Ziua de 21 mai, Sfinții Mari Împărați Constantin și Elena, se serbează pentru apărarea recoltelor și marchează încheierea semănatului la cereale.
În 2017, sărbătoarea Înălțarea Domnului cade pe 25 mai. Personajul mitic care ar fi asistat la Înălțarea Domnului și la ridicarea sufletelor morților la cer, celebrat în ziua de joi din săptămâna a șasea după Paști, se numește Ispas și întrucât acesta ar fi fost un om vesel, credincioșii caută să fie bine dispuși în această zi.
Sărbătoarea cabalină cu dată mobilă (ziua de joi din a șasea săptămână care urmează după Paști), sinonimă cu Joia Iepelor, când se crede că, pentru un ceas și pentru o singură dată pe an, se satură caii de păscut iarbă, se numește Paștele Cailor. Se pare că în vechime, această sărbătoare a fost o zi a soroacelor, termen limită când se încheiau sau se lichidau diferite înțelegeri și afaceri. Deoarece în Calendarul popular, Ispasul avea data mobilă, care varia, de la un an la altul, cu un număr mare de zile, importanța sărbătorii s-a diminuat treptat, căpătând un sens peiorativ: zicala populară Paștele Cailor înseamnă a nu înapoia ceea ce ai împrumutat, a amâna până la „Sfântu așteaptă”, a nu se ține de cuvânt.
