Varză a la Cluj (Kolozsvári káposzta), rețetă din 1913

Varză a la Cluj (Kolozsvári káposzta), rețetă din 1913

Am o carte veche, tipărită în limba maghiară la Baia Mare, în anul 1913. Căutând prin ea am găsit și o rețetă de sarmale dar și una de ”varză a la Cluj” (Kolozsvári káposzta). În satele din Transilvania sunt multe comunități de maghiari. Ca și la români, sarmalele nu lipsesc din meniul de sărbătoare sau din cel de duminica. Unele rețete sunt transmise de la români către unguri sau invers. Astăzi însă, vorbim despre celebra varză a la Cluj!

Varză a la Cluj (Kolozsvári káposzta)

Se taie o ceapă roşie mărunt şi se căleşte în 50-60 grame de unsoare (untură de porc). Un kilogram de carne de porc tăiată cuburi se pune peste ceapa călită, se adaugă sare, puţină apă şi se înăbuşă până ce carnea devine moale.

Separat, în 40-50 grame unsoare se înăbuşă o farfurie pentru supă plină cu varză de butoi, murată, tăiată mărunt.

Tot separat, în puţină unsoare, cam 20 de grame, cu ceapă roşie tăiată mărunt puţin călită, se prăjeşte puţin orezul, se adaugă sare, piper, apă, se înmoaie.

Carnea, varza şi orezul se aşează în straturi într-un laboş (cratiță) mai mare. Între straturi se pune smântână şi se bagă la cuptor.

Nu se amestecă deloc, când este gata se răstoarnă peste un platou şi se serveşte.

http://gastroart.ro/2017/05/11/sarmale-si-varza-la-cluj-retete-din-1913/

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*