Au început înscrierile pentru Tabăra Medievală 2017

Au început înscrierile pentru Tabăra Medievală 2017

Copiii care doresc să intre în pielea domnițelor și cavalerilor din Evul Mediu au ocazia să se înscrie la cea de-a noua ediție a Taberei Medievale pentru Copii, eveniment organizat de Asociația Culturală Antiqva. Ca și în anii trecuți, tabăra este organizată pe platoul montan traversat de culoarul Rucăr-Bran, gazda celor mici fiind pensiunea „Valea cu struți“ (aflată la Șirnea, comuna Fundata, județul Brașov).

Tabăra va fi organizată în perioada 25 iunie – 12 august 2017 și va include 6 serii de câte o săptămână. Sunt acceptați copii cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani. Pe parcursul desfășurării activităților, participanții vor fi împărțiți în grupe alcătuite din 6 – 8 copii, cu vârste apropiate, care vor lucra sub atenta supraveghere a instructorilor. Instructorii sunt profesioniști în domeniile în care lucrează și au experiență în lucrul cu copiii. Inițiatorii proiectului vor construi, alături de micii cavaleri și de tinerele domnițe, una dintre cele mai frumoase povești ale copilăriei lor – un basm despre onoare, prietenie și corectitudine, într-un cadru natural cu adevărat deosebit, departe de praful și căldura orașului.

Cei mici vor fi antrenați în mai multe ateliere inspirate din lumea medievală: vor deprinde arta și codul de onoare al cavalerilor medievali, în cadrul atelierelor de tir cu arcul și spadă medievală; vor fi introduși în lumea simbolisticii medievale prin intermediul atelierului de pictură și heraldică medievală; își vor cultiva talentul artistic și vor deveni mai creativi și mai spontani în cadrul atelierului de improvizație și teatru medieval. De asemenea, copiii vor explora meșteșugurile medievale în cadrul atelierului de realizare manuală a hârtiei, utilizând tehnici vechi de cinci secole pentru a prelucra celuloza prin reciclarea hârtiei.

Nu în ultimul rând, micii meșteri vor realiza propriile lor scuturi cu însemne heraldice, pe care le vor lua acasă ca amintire. După-amiezile vor fi rezervate drumețiilor în împrejurimile pitorești ale taberei, iar la lăsarea serii copiii vor asculta legende medievale sau vor viziona filme cu specific istoric.

Programul taberei va cuprinde și drumeții prin împrejurimi (Fundata, Șirnea, Moeciu de Sus), deosebit de atractive fiind și vizitele la Hodăiță sau la Stână, unde copiii pot învăța lucruri interesante despre plante, animale și viața oamenilor de la munte. Ultima seară a taberei va fi una festivă, în cadrul căreia copiii vor fi învestiți cavaleri sau vor primi titlul de domniță.

Mai multe detalii despre programul taberei pot fi obținute accesând pagina www.tabara-medievala.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*