Final de proiect „Green Corner”,  la Școala Gimnazială Chiuiești

Final de proiect „Green Corner”, la Școala Gimnazială Chiuiești

Clubul Impact „Speranța Viitorului” din Chiuiești a finalizat proiectul „Green Corner” (Colțul Verde), desfășurat în perioada martie-iunie 2017, proiect constând în amenajarea într-un mod cât mai creativ și estetic a parcului din fața școlii. Amenajarea a fost realizată de către membrii clubului îndrumați de liderii seniori ai acestuia, cu susținerea reprezentanților Primăriei Chiuiești, profesorilor, agenților economici din comună, membrilor Centrului de Informare Turistică Chiuiești și a numeroși voluntari.

Implementarea proiectului european privind realizarea unei noi grădinițe în Chiuiești, va crește astfel, semnificativ, importanța acestui spațiu de recreere în care s-au realizat: cosmetizarea arborilor, montarea de bănci, plantări de flori și de arbuști decorativi, refacerea balustradei podețului de acces în curtea școlii și revopsirea gardului și panoului de afișaj de la intrarea în curtea școlii.

Potrivit liderilor Impact, profesorii Cristoreanu Marius-Claudiu și Giurgiu Radu-Florin, în cadrul proiectului au fost utilizate ca instrumente de lucru: Harta Comunității și Arborele Problemei. Harta Comunității reprezintă un instrument de planificare util în procesul de transpunere într-un format grafic, coerent și logic, atât a punctelor forte ale comunității cât și a problemelor, nevoilor și deficiențelor. Arborele Problemei este un instrument simplu și eficient pentru identificarea cauzelor și a efectelor problemei, respectiv a obiectivelor și a rezultatelor. Analiza de nevoi, susținerea ideii de proiect de către Administrația Locală, corelate cu posibilitățile financiare au condus la alegerea soluționării acestei probleme.

De asemenea, prin acest proiect, membrii Clubului IMPACT „Speranța viitorului” au conștientizat importanța activităților de Club, activități care îi ajută să devină mai sociabili, să lucreze în echipă, să coopereze, să se integreze cu succes în viața școlară și familială, în comunitatea din care fac parte și în societate. Dovadă, impresiile tinerilor care fac parte din Clubul „Speranța viitorului”:

,,Am învățat să lucrăm împreună cea ce este foarte bine și să ne distram în timp ce facem asta. Cel mai dificil cred a fost să ajungem toți la un numitor comun și cel mai ușor e munca în sin,e pentru că ne ajutăm reciproc și ne distram.Toți învață să fie responsabili să își asume un lucru,o greșeală și să muncească în echipă. Toți membri s-au implicat, tuturor le-a plăcut acest proiect. Ne dorim să ajutăm, voluntarii ne ajută enorm, la fel și profesorii noștri” ( Mihuț Anamaria, clasa a VII-a).

„Scopul primului proiect Impact a fost reamenajarea și înfrumusețarea parcului școlii. Am învățat să comunic, să lucrez în grup, să fiu mai răbdătoare și să gândesc pozitiv” (Sfechiș Oana, clasa a VI-a).

„Am conștientizat că este important să ne implicăm în activități utile pentru comunitate și școala noastră. Cunoaștem oameni noi, învățăm să colaborăm și să realizăm planul unor activități”(Bob Emanuel).

„Fiecare membru și voluntar au avut de realizat o activitate la care s-au descurcat de minune. Din aceste activități și din ceea ce realizăm la IMPACT am învățat să fim responsabili. Practic, ne pregătim pentru ceea ce ne așteaptă în viitor” (Farcaș Diana, clasa VII-a).

Finalizarea proiectului a prilejuit și cuvenitele mulțumiri aduse directoarei prof. Mihaela-Elena Hango, care a susținut înființarea Clubului IMPACT „Speranța viitorului ” în Școala Gimnazială Chiuiești și director Georgiu Crina-Ioana pentru sprijinul acordat la  implementarea proiectului. Așa cum, mulțumiri pline de recunoștință adresează Clubul, primarului comunei Chiuiești, Gavril Mihuț,  pentru ajutorul dat (moral și material); familiei Bob din Chiuiești pentru sprijinul material  acordat; personalului nedidactic al școlii care le-a fost de mare ajutor elevilor (Glodean Gavril, Frențiu Vasile și Sigheartău Vasile), precum și partenerilor de la Centrul de Informare Turistică Chiuiești. Și, nu în ultimul rând, voluntarilor-lideri IMPACT, profesorilor Cristoreanu Marius-Claudiu și Giurgiu Radu-Florin care i-au îndrumat pe elevi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*