Începând de vineri, 7 iulie 2017, Instituţia Prefectului Cluj pune la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice, prin Serviciul Permise şi Înmatricularea Vehiculelor, un ghişeu exclusiv pentru depunerea actelor de înmatriculare provizorie a vehiculelor (numere roşii) cu programare online, prima zi disponibilă fiind 10 iulie a.c.
Cei care s-au programat până în prezent pentru această operaţiune la celelalte 4 ghişee funcţionale, pentru scurtarea timpului de aşteptare se pot reînscrie la noul ghişeu specializat în numere roşii.
Noul ghişeu (Ghişeu nr 5) va fi evidenţiat în mod distinct pe site-ul http://www.spcrpcivcluj.ro, pentru programare fiind necesară introducerea următoarele date: nume, prenume, telefon, email şi serie şasiu. După introducerea datelor, solicitantul va primi pe email un mesaj de confirmare care va conţine data, ora şi ghişeul la care a fost planificat.
La data programării cetăţenii sunt rugaţi să se prezinte la Serviciul Permise şi Înmatricularea a Vehiculelor la ora stabilită, în cazul neprezentării, rezervarea îşi pierde valabilitatea.
De asemenea, începând de luni, 10 iulie a.c. programul ghişeului eliberare documente va fi următorul:
· Luni, marţi, miercuri, vineri – 8:30 – 15.30
· Joi – 13.30 – 19.00