Eugen Teodorovici demis pentru insubordonare

Eugen Teodorovici demis pentru insubordonare

Premierul Mihai Tudose l-a demis pe senatorul PSD Eugen Teodorovici din funcţia de consilier onorific, au declarat, pentru News.ro, surse oficiale. Demiterea vine la o zi după ce Teodorovici a făcut declaraţii pe tema posibilei impozitări a Bisericii şi a criticat măsuri guvernamentale.

Eugen-Orlando Teodorovici a fost ministru în două guverne ale lui Victor Ponta: ministru al Fondurilor Europene (decembrie 2012-martie 2015) şi ministru de Finanţe (martie 2015-noiembrie 2015).Teodorovici a fost numit consilier pe 4 iulie, în urmă cu 10 zile.

Teodorovici afirma foarte recent că va ocupa funcţia de consilier onorific al premierului Mihai Tudose doar atât timp cât propunerile pe care le va face în diferite sectoare ale economiei vor fi luate în considerare şi nu vor exista „fantezii” sau „ţopăieli” fiscale. El susţine că a acceptat acest post în pofida faptului că numele său a fost vehiculat şi „aşteptat de foarte mulţi pentru funcţii cheie în Guvern” şi a modului în care a fost tratat de conducerea PSD.

Senatorul PSD a criticat, joi, la o emisiune TV, finanţarea unui stadion din Teleorman, cu 12 milioane euro, aşa cum a decis Ministerul Dezvoltării. El a vorbit şi despre posibilitatea impozitării Bisericii, idee care a fost criticat vineri direct de liderul PSD, Liviu Dragnea.

„Biserica trebuie să înţeleagă şi să aleagă. Trăim în secolul XXI. Este nevoie de bani. …„E o discuţie ce se poartă în interiorul Guvernului. Fie să retrocedăm ce au de retrocedat şi atunci găsim o cale de impozitare pentru că aşa e normal”…„Dacă facem un calcul ultimii 10 ani sau ultimii 27 de ani de zile cu cât a finanţat statul român biserica română, o să vedem că sunt sume foarte importante. Dar trebuie să găsim un echilibru. Repet, propunerea pe care aş vrea să o fac nu am nicio îndoială ca va fi acceptată de BOR”, a susţinut Teodorovici, la Digi24.

În replică, Patriarhia Română explică, într-un comunicat transmis News.ro, că „Biserica Ortodoxă Română plăteşte impozite la stat ca orice altă instituţie”.

”Din punct de vedere fiscal, cultele religioase din România sunt tratate ca organizaţii de drept privat şi utilitate publică, fiind asimilate ca regim fiscal cu ong-urile, fundaţiile, asociaţiile sau alte organizaţii nonprofit. Biserica Ortodoxă Română plăteşte impozite pe terenurile şi clădirile aflate în folosinţă, pe salarii şi pe toate activităţile economice desfăşurate în cadrul entităţilor economice care funcţionează în interiorul său”, a explicat Patriarhia.

Potrivit Patriarhiei, cultele religioase nu plătesc TVA şi sunt scutite doar de impozitul pe venitul provenit din activităţile specifice cultului (vânzarea obiectelor de cult produse în interiorul instituţiei), venit care este în mod riguros reinvestit în întreţinerea locaşurilor de cult şi în activităţi cu caracter social-filantropic.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*