Primăria Mica, personal primarul Tiberiu Zelencz a primit miercuri, 19 iulie, confirmarea că patru din cele șapte proiecte depuse la începutul acestui an la Ministerul Dezvoltării Regionale, au primit finanțare, în valoare totală de 4,887,229.00,lei, aproximativ 49 miliarde lei vechi.
Cea mai mare suma revine asfaltării ulițelor din comuna Mica. Din păcate însă, mult așteptata finanțare pentru introducerea apei și a canalizării în comună nu este fost posibilă, dat fiind că localitatea nu este cuprinsă în Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj. În perioada 2014-2020, comuna Mica este cuprinsă doar cu introducerea apei pentru cinci localități.
„Pentru proiectele aprobate vreau să mulțumesc Guvernului României, Ministerului Dezvoltării Regionale, parlamentarilor clujeni Horia Nasra, Cornel Itu și Vasile Ilea și în mod deosebit doamnei ministru Sevil Shhaideh” – a declarat primarul Zelencz, adăugând că:
„Dacă anul trecut am obținut 1,560.000.00 lei, pentru școlile din Sânmărghita și Nireș, în acest an am primit bani pentru modernizarea drumurilor(asfaltări ulițe sătești), pentru dotarea școlilor din Sânmărghita și Nireș și pentru dotarea dispensarului uman din localitatea Mica.
Deși sunt mult mai multe proiecte în derulare, mă declar mulțumit că într-un an de mandat am reușit să obținem proiecte finanțate prin PNDL în valoare de 6,300.000.00 lei, (63 miliarde lei vechi), bani care contribuie la dezvoltarea comunei noastre.
Pentru implementarea acestor proiecte este nevoie de timp și răbdare, însă în perioada următoare veți putea vedea și finalizarea acestora”.
„Legat de apă, dacă în acest moment depindem de Compania de Apa Someș S.A., vreau să vă asigur că pentru mine prioritatea numărul unu din comuna Mica rămâne introducerea apei și a canalizării și nu voi renunța până când nu voi găsi o soluție”, a mai spus primarul comunei Mica, arătându-se relativ optimist în ce privește realizarea acestui obiectiv.