„Să dai culoare vieții în alb și negru este cea mai mare provocare a artei”, spunea cândva poetul-fotograf suprarealist Man Ray, pentru care realitatea cotidiană a fost doar o metaforă a unei realități interioare. Și totuși, un artist contemporan cu el a reușit, în cele două nuanțe maniheiste, să evoce o lume a realității primare, șocante, deseori cu valoare de document istorico-social. Este vorba despre o femeie cu o carieră uluitoare, desfășurată de-a lungul a cinci decenii.
Antoinette (Toni) Frissell s-a născut în Manhattan (1907) și primele sale contacte cu arta fotografiei au concretizat doar tendințele sale de a fi o feministă desăvârșită. Împătimită devoratoare de modă, Toni a devenit principala colaboratoare a revistei Vogue și eleganța femeilor i se părea pe atunci, la cei douăzeci de ani ai săi, cel mai important aspect al vieții. Dar în formarea ei artistică a intervenit ucenicia la celebrul fotograf Sir Cecil Beaton, personaj pe cât de talentat, pe atât de controversat (în treacăt fie spus, aventurile sale artistico-amoroase i-au inclus atât pe Greta Garbo, cât si pe… Gary Cooper!). 
De la acesta, Toni Frissell a învățat un concept esențial pentru un artist: implicarea. Conștientizând că fustele, pantofii și bluzele elegante și îndrăznețe nu reprezintă viața adevărată, artista a plonjat pur și simplu, cu o disperare nețărmurită de a mușca din realitate, în marile conflicte militare și sociale ale secolului XX. 
Rând pe rând, începând cu fierbintele an european 1941, Frissell s-a încadrat fotograf în Crucea Roșie, apoi în Armata a Opta aeropurtată a SUA, apoi în Corpul feminin de armata a SUA (înființat în 1942 și care cuprindea peste 150 de mii de femei având și alte sarcini decât cea de infirmieră). Purtând permanent asupra sa un mic aparat de fotografiat, Toni Frissell s-a înrolat ca fotograf de război în cadrul grupului de elită al piloților afro-americani (322d Fighter Group), încurajând prin instantaneele sale de la fața locului înrolarea femeilor și bărbaților de culoare în Armata SUA…
Au fost ani cuprinși de un tumult inimaginabil pentru o artistă, firavă de constituție, dar care ardea de dorința de a prezenta publicului larg realitățile de pe fronturile unei Europe sfârtecate de obuze, tranșate de tancuri și brăzdate de avioane de luptă. Librăria Congresului SUA adăpostește la loc de cinste cea mai mare parte a instantanelelor sale. 
Deși terminarea celui de-al Doilea Război Mondial a adus o oarecare liniște în framântata conștiință a artistei, Toni Frissell nu a abandonat implicarea, de data asta în războaiele sociale ale lumii post-belice. S-a apropiat cu admirație de mari personalități precum Winston Churchill, Eleanor Roosevelt și familia prezidențială Kennedy (a rămas memorabila scena în care Jacqueline arunca buchetul de mireasă), dar nu a uitat nici o clipă să se implice cu duioșie și durere în existenta omului de rând, „soldat” fără voie în tranșeele inegalităților sociale.
Nici „Războiul Rece” n-a lăsat-o indiferentă. Instantaneul său cu o bătrânică purtând o cruce uriașă, în apropierea Zidului Berlinului (1961), este o metafora cumplită pentru absurditățile trăite de unii europeni în acele vremuri cețoase. De asemenea, micii vagabonzi ai unei mari metropole sunt o altă metaforă a supraviețuirii omenirii după marea conflagrație…
Ironia unei cariere atât de palpitante a fost crudă. Tocmai ea, Toni Frissell cea cuprinsă de febrele realității, a murit de o boală care a izolat-o de realitate. S-a stins la 81 de ani, într-un sanatoriu din Long Island, New York. 
Surse:
https://en.wikipedia.org/wiki/Toni_Frissell
http://thefrenchsampler.blogspot.ro/2011/05/fabulous-photographer-toni-frissell.html
Toni Frissell: Photographs: 1933-1967 (Doubleday, 1994)
Paul Ioan – „Viața în alb și negru” (Revista magazin, 10 august/2015)
Foto: wikimedia
