Cheltuielile sociale aduc țara în prag de faliment

Cheltuielile sociale aduc țara în prag de faliment

Primele șapte luni s-au încheiat cu un deficit bugetar uriaș, de aproape trei ori mai mare decât cel din perioada similară a anului trecut. Cheltuielile cu pensiile și salariile au explodat, majorându-se cu 11,7 miliarde lei față de ianuarie-iulie 2016.

Execuția bugetară în primele șapte luni ale anului arată de ce Guvernul e disperat să majoreze taxele și impozitele și o va face. Chiar dacă a tăiat cât a putut de la investiții, tot nu are de unde să acopere salariile, pensiile și ajutoarele sociale, care costă mai mult decât tot ce reușesc Finanțele să colecteze din dările aplicate firmelor și populației.

Iar ca să plătească pensii speciale și salarii majorate pentru bugetari, trebuie să ia de la alții sau de la toată lumea. Așa că, în loc să găsească soluții ca să îmbunătățească gradul de colectare, guvernul condus de Mihai Tudose va reintroduce supraacciza la carburanți de la 1 septembrie, vrea să modifice contribuțiile la Pilonul II de pensii și a majorat impozitele pe muncă. Mai mult, opoziția susține că nu e exclus să se recurgă la majorarea TVA la 22% și la o impozitare progresivă a veniturilor.

Odată pornită sarabanda majorării cheltuielilor, Guvernul a trecut rapid de la surplus bugetar la deficit tot mai mare.

În schimb, pentru investiții, guvernarea PSD-ALDE a cheltuit de la buget o sumă de zece ori mai mică decât cea alocată asistenței sociale, adică doar 5,15 miliarde lei (0,6% din PIB). Per total, incluzând și sumele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne şi externe, investițiile în primele șapte luni au fost de 8,4 miliarde lei, respectiv 1,0% din PIB.

Departe de promisiunile coaliției de la începutul anului. Proiecția macroeconomică pentru perioada 2017-2020, publicată de Ministerul Finanțelor, pe baza căreia s-a construit bugetul pe 2017, prevedea pentru acest an investiții totale de 34,4 miliarde de lei (4,2% din PIB), cu 4,8 miliarde de lei mai mult decât în anul precedent.

sursa: ziare.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*