Trăim și muncim pentru a plăti taxe și impozite!

Trăim și muncim pentru a plăti taxe și impozite!

Salariații români au muncit anul trecut 174 de zile din cele 365 doar pentru a putea achita impozitele impuse de Stat, rata efectivă de impozitare clasându-i pe poziția a 8-a printre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, potrivit unui studiu realizat de Institutul economic Molinari din Bruxelles. Înaintea României se află Franța, unde cota efectivă de impozitare a muncii este de 57,53% (210 zile), urmată de Belgia, cu 56,9% (208 zile), Austria, cu 54,7% (200 zile), Ungaria (54,1%), Germania (52,36%), Grecia (51,48%) și Italia (50,13%).

Practic, ziua libertății fiscale a fost anul trecut ziua de 20 iunie, cu trei zile mai devreme față de 2015, când românii au muncit până în 23 iunie pentru a plăti Statului toate impozitele.

Documentul analizează așezarea impozitelor pe muncă și din persectiva sistemului de taxare, menționând că în Uniunea Europeană, doar șase state mai practică cota unică: Bulgaria, România, Ungaria, Estonia, Letonia și Lituania.

Cea mai mică rată efectivă de taxare a veniturilor se regăsește în Cipru (23,4%).

sursa: hotnews.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*