Consilierii judeţeni clujeni, reuniţi, miercuri în şedinţă ordinară, au aprobat alocarea către primăriile din judeţ a peste 4.767.000 lei proveniţi din cota de 20 la sută din impozitul pe venit şi din sumele defalcate din TVA. Potrivit reprezentanţilor Executivului CJ Cluj, alocările acestor sume s-au făcut în funcţie de necesităţile fiecărei primării şi de importanţa proiectelor pe care le au în derulare.
Potrivit hotărârii adoptate, la Câmpia Turzii au fost alocaţi 160.000 lei, iar Huedinul primeşte 139.000 lei. La Turda, Dej şi Gherla au fost daţi câte 90.000 lei. Aghireşu, Călăraşi, Căpuşu Mare şi Bonţida au primit câte 82.000 lei iar la Buza vor ajunge 80.000 de lei. Cele mai mici sume au fost alocate la Cojocna şi Săcuieu, câte 25.000 lei. Consilierii social democraţi au contestat însă modul în care au fost alocaţi banii pentru administraţiile locale din judeţ, arătând că au fost favorizate primăriile conduse de primari liberali.