Programul funeraliilor Regelui Mihai, actualizat

Programul funeraliilor Regelui Mihai, actualizat

Casa Regală anunță o serie de actualizări la programul funeraliilor Regelui Mihai. Acestea vizează, în principal, ziua de 16 decembrie, când este programată înmormântarea. După o scurtă ceremonie religioasă şi militară, sicriul cu trupul neînsufleţit va fi urcat pe un afet de tun şi va parcurge traseul de la Piaţa Palatului Regal şi până la Catedrala Patriarhală, din Capitală, anunţă Biroul de Presă al Casei Majestăţii Sale.

Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar. De asemenea, după slujba de la Catedrala Patriarhală, sicriul va fi urcat într-o maşină mortuară, iar cortegiul se va deplasa spre Gara Regală Băneasa. Sicriul va fi transportat apoi de la Bucureşti la Curtea de Argeş cu Trenul Regal. Înmormântarea va avea loc la Noua Catedrală de la Curtea de Argeş, în cadrul unei ceremonii private. Potrivit celor comunicate anterior, sicriul cu corpul regelui va ajunge în România miercuri 13 decembrie. Va fi dus, pentru câteva ore la Sinaia, şi readus apoi în Capitală. Va rămâne la Palatul Regal în zilele de 13, 14 şi 15 decembrie.

Cei care vor dori să aducă un ultim omagiu trebuie să respecte o serie de reguli, între acestea: să fie îmbrăcaţi în ţinută corespunzătoare, cu culori închise, să nu poarte sacoşe, genţi ori bagaje voluminoase de niciun fel, să nu vină însoţiţi de copii sub şapte ani, nici cu cărucioare de copii. De asemenea, nu sunt permise aparatele de fotografiat, telefoanele mobile ori alte instrumente electronice.

Sursa: RADOR

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*