Deputații au votat modificările Legii educației fizice și sportului

Deputații au votat modificările Legii educației fizice și sportului

Deputatul Cornel Itu, a remis un comunicat de presă prin care anunţă că pe 13 decembrie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000.

„Ca susţinător al sportului românesc şi al celui local, mă bucură faptul că proiectul a fost adoptat. Am votat, la rândul meu, pentru această lege care creează cadrul legal necesar administraţiei publice locale pentru a finanţa programe sportive şi să premieze performanţele deosebite obţinute la competiţiile sportive interne şi internaţionale oficiale”, arată parlamentarul clujean în respectivul comunicat.

Potrivit acestuia, ordonanţa a fost amendată în Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, astfel încât primăriile şi consiliile judeţene pot aloca până la 5% din buget pentru cluburile sportive, inclusiv pentru infrastructura acestora.

„Totodată, noua lege, adoptată de Camera Deputaţilor, introduce contractul de activitate sportivă, care poate fi încheiat între un sportiv şi o structură sportivă (club; asociaţii judeţene pe ramuri de sport, afiliate la federaţiile sportive naţionale corespondente; direcţii judeţene pentru sport şi tineret; federaţii sportive naţionale). Potrivit actului normativ, contractul se poate încheia pe perioade de timp determinate, de la o lună la multianual, şi va avea stipulată valoarea drepturilor băneşti aferente contraprestaţiei depuse de către sportivul de performanţă sau de către alte persoane juridice sau fizice implicate în activitatea sportivă, respectiv modalităţile şi termenele de plată”, precizează deputatul social-democrat, menţionând că până acum, din cauza ambiguităţii legislaţiei au fost suspendate sau chiar anulate multe proiecte ale sportivilor, iar multe cluburi au ajuns în pragul falimentului.

„În opinia mea, sportul modelează armonios nu doar corpul, ci şi caracterul, fiind un important instrument pentru educaţie. Totodată, sportul a fost şi rămâne unul dintre ce mai puternici ambasadori ai ţării noastre, aducându-ne beneficii de imagine în faţa întregii lumi. Un alt aspect, deosebit de important, este că investind în sportul de masă, promovând practicarea sportului reducem, pe termen mediu şi lung, cheltuielile din sănătate. Însă, fără o finanţare corespunzătoare, dispar cluburile sportive, şi tot mai puţini tineri sunt interesaţi de performanţă. Sper ca, odată cu această nouă lege, sportul clujean să beneficieze de mai multe fonduri şi de mai multă atenţie. Este la latitudinea aleşilor locali să ofere sportului o şansă corectă şi îmi doresc să acţioneze în acest sens”, a mai precizat Cornel Itu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*