Cine a avut privilegiul de a poposi măcar o zi la Bologna, aceasta città educativa a lumii, și a zăbovit preț de o clipă în scuarul Universității, a trebuit să admită, cu uimire, faptul că instituția pe care o admiră a fost înființată în anul 1088! Cruciadele aveau să înceapă aproape un secol mai târziu, iar revoluția tiparului mobil a lui Gutenberg era departe. Și totuși, la Bologna invatatii au organizat o scoală într-o perioadă atât de precoce, într-o Europă frământată de conflicte regionale monarhice și… plină de analfabeți.
Încă de la înființare, Universitatea din Bologna era vestită prin predarea atât a legislației canonice, cât și a celei civile dar, instituția a început să prindă formă abia la sfârșitul secolului al XI-lea, când experții în gramatici, retorică și logică au pus bazele Dreptului ca știință. Potrivit documentelor istorice, primii savanți care și-au legat numele de universitate au fost Pepone și Irnerius.
În 1158, la îndemnul a patru doctori, despre care se crede că au fost studenți ai universității, împăratul roman Frederic I a promulgat decretul „Constitutio Habita”, în care universitatea era declarată legal „un spațiu unde cercetarea se poate dezvolta independent”. Este primul pas prin care instituția bologneză devine una a marilor gânditori în științe exacte și umaniste, impunându-se ca un punct de referință indispensabil în ansamblul culturii europene.
În secolul al XIV-lea, așa-numiții artisti – experți în medicină, filosofie, astronomie, logică, retorică și gramatică – au început să colaboreze cu școala de Drept, iar în 1364, a început predarea teologiei. Printre cei care au studiat la Bologna în această perioadă, se număra Dante Alighieri și Francesco Petrarca. Mai târziu, în secolul al XVII-lea, Nicolaus Copernic a fost student la Bologna. El a început aici studiul medicinei și dreptului canonic, în 1497, și a făcut primele observații astronomice care au dus la descoperirea sistemului heliocentric.
Odată cu începutul Revoluției Industriale din secolul al XVIII-lea, universitatea a devenit un promotor al dezvoltării științifice și tehnologice. Reprezentative pentru aceasta perioadă au fost studiile lui Luigi Galvani, Alessandro Volta, Benjamin Franklin și Henry Cavendish, acesta din urmă fiind unul dintre fondatorii studiilor electrotehnice moderne. Între celebrii alumni ai secolului 20 se numără scriitorul Umberto Eco și premierul Italiei, Romano Prodi. În prezent, universitatea numără mai mult de 100 de absolvenți celebri.
Tot această cetate din centrul Italiei a avut privilegiul de a găzdui și prima Academie de Arte Frumoase. Se întâmpla în anul 1580 și marele eveniment i-a avut drept protagoniști pe cei trei artiști ai familiei Carracci: frații Annibale și Agostino, alături de varul lor, Ludovico.
S-a numit „Accademia dei Carracci”, „Accademia dei Incamminati” (cei care pornesc pe drumul afirmării) și „Accademia dei Desiderosi” (cei care vor să se afirme), cu motto-ul: „Contentione Perfectus” (perfecțiune prin străduință).
Adevăratul pictor de geniu dintre cei trei Carracci a fost Annibale (1560-1609), marele reprezentant al barocului italian care a reușit să-i dea o replică excepțională lui Caravaggio – inițiatorul barocului latin. 
Primele reușite magnifice – fresce ecleziastice – au fost semnate „Carracci”, fapt care dovedește că cei trei au lucrat împreună. Fie că au fost piese de altar, fie că au fost fresce făcute pentru marile palate ale Bologniei, cei trei Carracci și-au demonstrat încă din tinerețe harul artistic, foarte bine conturat. Luminozitatea, claritatea personajelor și ambientului, contrastau cu clar-obscurul caravaggesc.
Annibale Carracci este cel care primește în mod oficial comenzi de la înalții seniori ai cetății natale și ai altor orașe importante precum Roma și Parma. Ciclul de fresce „Iubirile zeilor” de la Palazzo Farnese a revoluționat barocul culminant, pregătind apariția clasicismului. În frescele de boltă din Palazzo Farnese, personajele dansează și pot fi privite din orice unghi, asa cum a realizat și Michelangelo bolta Capelei Sixtine.
Forța limbajului gestual la Annibale Carracci poate fi comparată doar cu cea din capodoperele lui Rubens. Privitorul unei pânze semnată Carracci are de multe ori impresia că se află în fața unui instantaneu dintr-o piesă de teatru pe teme biblice sau mitologice. Un astfel de limbaj, de senzualitate discretă, dar sublimă este rarisim în artele vizuale. Rarisimă a fost și existența lui Annibale Carracci, care, împreună cu Agostino și Ludovico au ridicat Bologna la rangul de competitoare pentru tronul picturii italiane, laturi de Roma, Florența și Veneția.
Surse: Prin Italia, patria artei – Elvira Bogdan, Editura Sport-turism, București, 1976;
Revista Magazin (magazinonline.ro)
Foto: wikitravel.com
