Cursul valutar și dobânzile vor atinge noi maxime anul acesta, spun analiștii

Cursul valutar și dobânzile vor atinge noi maxime anul acesta, spun analiștii

2018 vine cu cheltuieli mai mari pentru cei care au rate. Cursul euro a atins un nou maxim istoric la sfârşitul anului trecut, iar analiştii prevăd un euro tot mai mare faţă de leu. Cursul ar putea ajunge şi la 4,7 lei, potrivit estimărilor. Nici cei care au rate în lei nu scapă. Dobânzile vor creşte abrupt şi anul acesta.

Leul a luat o gură de aer în 3 ianuarie, după ce a atins la sfârşitul anului trecut minimul istoric faţă de euro.

Însă aprecierea din prima zi bancară a lui 2018 nu este văzută de analişti ca o tendinţă ce se va menţine pe parcursul anului. Dimpotrivă, cursul ar putea ajunge chiar şi la peste 4,7 lei pentru un euro.

Un român care are de plătit o rată sau chirie de 300 de euro pierde aproape 42 de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, doar din diferenţa de curs.

Cursul valutar va creşte şi costurile facturilor, al alimentelor de import şi al tranzacţiilor imobiliare.

Nici cei care au de plătit rate la credite în lei nu scapă de cheltuieli în plus. Analiştii spun că 2018 ne aduce dobânzi şi mai mari.

Rata la un credit ipotecar va creşte anul acesta şi cu câteva sute de lei pentru cei care au împrumuturi în moneda naţională.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*