Medicii de familie nu renunță la protest

Medicii de familie nu renunță la protest

În jur de 30 la sută din medicii de familie nu și-au prelungit contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate. Prin urmare, nu mai eliberează trimiteri către specialiști și nici rețete compensate. Iar pentru consultaţii, pacienţii plătesc chiar şi o sută de lei.

Autorităţile promit că sistemul va fi debirocratizat în următoarea perioadă si sustin ca finanţarea pentru medicina primară a crescut faţă de 2017. Pacienţii, însă, au avut de suferit. Ministrul le transmite că se pot muta oricând pe lista unui alt medic de familie.

Holurile policlinicilor din Capitală au fost pline cu bolnavi rămași fără medicamente. Când au ajuns în faţa medicilor, oamenii au aflat că trebuie să-și cumpere tratamentele la preţ întreg.

În Galaţi, trei sferturi dintre medicii de familie nu au semnat contractul cu Casa de Sănătate, aşa că nu au eliberat reţete compensate şi trimiteri către specialişti.

Medicii spun că nu mai pot profesa în condiţiile actuale. Se plâng, pe lângă, proasta finanţare, de birocraţie și sunt hotărâţi să nu renunţe la protest.

„Le cer scuze pacienților și consider total neprofesionistă decizia medicilor de familie de a folosi boala și suferința acestor oameni în negocieri care, de fapt, au pornit de la discuții constructive despre debirocratizarea actului medical, după care s-a ajuns la revendicări de ordin financiar”, a transmis ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*