Bilete de tratament în staţiuni balneare, pentru pensionari şi asiguraţi

Bilete de tratament în staţiuni balneare, pentru pensionari şi asiguraţi

Anul acesta, aproximativ 60.000 de pensionari şi asiguraţi vor putea merge în staţiuni de tratament din ţară, la unităţi ale Casei Naţionale de Pensii Publice. Doar 15% dintre aceştia însă vor avea acces gratuit la bilete de tratament.

Potrivit legislaţiei în vigoare acordarea prestaţiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament, solicitanţilor îndreptăţiţi, în limita numărului de locuri asigurate în unităţi de tratament din proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice, precum şi a numărului de locuri contractate cu alte unităţi de profil şi în limita sumelor alocate pentru această prestaţie prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern aflat în consultare publică până în 21 ianuarie.

Biletele de tratament pentru pensionari și asigurații sistemului public de pensii sunt finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat.

În Legea nr. 3/2018 – Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, sunt prevăzute sume cu această destinaţie în valoare de 344.237.000 lei, la capitolul „Asigurări si asistență socială”, titlul Asistenţă socială-Ajutoare sociale în natură.

stfel, din această sumă vor fi asigurate maximum 59.527 locuri la tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii asigurate în unităţile de tratament balnear, proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice.

Numărul va fi suplimentat cu locuri la tratament balnear ce urmează să fie contractate cu alți operatori economici interesați, în limita sumelor prevăzute în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2018.

Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete. Persoanele îndreptățite pot beneficia de un singur bilet de tratament în perioada unui an calendaristic.

Pentru anul 2018, tariful maxim acceptat pentru un bilet de tratament balnear, este de 1.684 lei/bilet, la categoria 2 stele şi 1.764 lei/bilet, la categoria 3/4 stele.

Pentru biletele de tratament balnear, locurile contractate se vor repartiza pe maximum 19 serii de prezentare, cu o durata de 16 zile. Prețul biletului de tratament balnear va include tariful pentru 12 zile de tratament.

Casa Naţională de Pensii Publice distribuie biletele de tratament balnear prin casele teritoriale de pensii și decontează costul acestora din fondurile aprobate prin Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2018.

Comparativ, în 2017 au fost asigurate 56.394 de bilete, iar în 2016 – 59.641, la nivel naţional.

ziare.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*