Ziua Seniorilor ASTREI și lansare de carte, la Dej

Ziua Seniorilor ASTREI și lansare de carte, la Dej

Despărțământul ”Dr. Teodor Mihali” Dej, al ASTRA și-a sărbătorit joi, 1 februarie, cei 22 de seniori septuagenari, mare parte dintre ei fondatori, în urmă cu aproape 30 de ani, ai ASTRA Rediviva. Un eveniment care, începând cu acest an, se dorește a fi inclus în calendarul asociației dejene și care a reunit la Cercul Militar un public numeros, astriști și invitații lor. Amfitrion al reuniunii a fost președintele Despărțământului ASTRA Dej, ec.dr. Radu Gavrilă, organizator, de asemenea, și a Expoziției de carte veche „Mihai Eminescu”.

Dar nu numai seniorii au fost sărbătoriți, ci și tinerii participanți la Concursul Național „Ocrotiți de Eminescu” (desfășurat săptămâna trecută la Blaj), elevi ai școlilor dejene, care au primit titlul de Ambasadori ai Astra Dej, „pentru rezultatele obținute la concursurile și competițiile astriste”. O pleiadă de tineri care au reprezentat cu brio municipiul nostru și care, prin spectacolul oferit seniorilor, tuturor celor prezenți în sală, au dovedit că și-au meritat cu prisosință premiile obținute. Premii, pentru care se cuvin felicitări și profesorilor care i-au îndrumat și s-au ocupat de pregătirea lor.

A doua parte a serii de joi l-a avut ca protagonist pe cunoscutul om de presă: Zorin Diaconescu. Autor al volumului „Undeva, cândva… 1989”, apărut la Editura ASTRA-Dej (2017), Zorin Diaconescu și-a prezentat cartea pornind de la clasica întrebare care a bântuit și mai bântuie prin școli, din gimnaziu și până la finalul liceului: „ce-a vrut să spună scriitorul în opera sa?” Pentru că, nu-i așa, n-a existat profesor care, odată ce a vorbit despre o operă literară, poezie sau proză, să nu fi pretins de la elevi, răspuns la această întrebare. Chiar dacă logica nu acceptă că cineva ar putea cunoaște gândurile sau starea de spirit a unui om doar din analiza câtorva metafore…

Ocolind așadar aberațiile psiho-socio-politico-motivaționale care, cred unii-alții, determină un autor să scrie ceea ce a scris și nu altceva, Zorin Diaconescu a declarat verbal, ca și în primele primele pagini ale cărții, de altfel: „mă mulțumesc să vă povestesc câteva observații bazate pe experiențe proprii pe care încerc să le sistematizez, fără să exagerez cu ordonarea, atât cât cred eu că e necesar pentru ca ele să devină lizibile – fără să-și piardă totuși prospețimea – sau pentru a reuși eu însumi să le înțeleg”. Și asta a și făcut, readucând în prim plan amănunte dintr-o perioadă pe care am uitat-o, intenționat sau nu. Cu calmul și înțelepciunea malițioasă a scribului menit să consemneze evenimentele, și doar pe ici pe colo să intervină cu adnotări pe marginea lor. Poate punând și întrebări, dar cel mai adesea așezând totul sub semnul lui dubito ergo sum. Cum au făcut toți scribii și cronicarii vremurilor apuse, iar cei moderni, jurnaliștii, continuă s-o facă vrând nevrând…

„După cum o știu prea bine revoluționarii, dacă vrei să schimbi mentalitatea unei țări, nu te îndrepți spre galeria de artă, spre ministerul Educației sau spre locuințele romancierilor celebri; îți îndrepți tancurile direct spre centrul nervos al organismului politic, spre cartierul general al știrilor” spune Alain de Botton (”Știrile”, Editura Humanitas, 2015). Exact spre ceea ce ne îndreaptă atenția, printre altele, și Diaconescu. Spre media, spre audio-vizual, cu precădere, cu avertismentul de rigoare: suntem expuși sistematic extraordinarei capacități a noilor canale de a ne influența simțul realității. Ele sunt forța individuală cea mai semnificativă, care fixează tonul vieții publice și modelează percepția noastră asupra comunității, a lumii, prin extensie. Exemplul cel mai bun: pașnicul orășel de provincie Jad, care își face în 1989 propria revoluție, după modelul celei văzute la televizor: „Toate se transmiteau prin televiziune și oamenii se conformau ca hipnotizați. Mie, acest aranjament mi se pare genial”. A fost genial. Timp de câtea zile, sediul televiziunii a fost sediul guvernului.

Ne place, nu ne place, așa a devenit Revoluția Română, „prima revoluție transmisă în direct”, model perfect privind manipularea în masă și obiect de studiu politic/jurnalistic în marile universități. Dar, nici post-festum nu avem prea multe motive de mândrie, iar Diaconescu nu ezită să consemneze, cu punct și virgulă (a se citi cauză și efect) momentele, gesturile, intențiile, jocurile de culise care au urmat și care mai continuă și azi sub ochii noștri, într-un „d-ale carnavalului” balcanic, la fel ca într-un film prost. O metaficțiune.

Aproape de finalul acestei „incursiuni în metaficțiune” Diaconescu scrie că: „la două decenii distanță poți afirma orice, fără să-ți pese de credibilitate, probabil pentru mulți dintre contemporani, realitatea de referință este voalată sau inexistentă, iar pentru cei care au apucat acele vremuri, explicațiile mele s-ar putea să nu fie deloc mulțumitoare; nu exclud nici varianta că unii dintre cei care au apucat acele vremuri se vor enerva și mă vor înjura”.

În ce mă privește, nu-l voi înjura, iar ca o concluzie: puțin îmi pasă „ce a vrut să spună autorul în cartea sa”. Contează ce am înțeles eu din cele citite. Contează ce înțelege fiecare dintre cititorii săi.

Zorin Diaconescu s-a născut la 11 septembrie 1948 în Timișoara. A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul UBB Cluj, după care, în perioada 1973-1991 a fost profesor de limba engleză la Liceul „Andrei Mureșanu” din Dej. Din 1991, a fost jurnalist RTV, redactor, director adjunct al Studioului Regional Cluj, iar mai apoi, consilier al Președintelui Director General al Societății Române de Radiodifuziune, București.
A inițiat postul local de televiziune Tv. Bistrița și publicația electronică www.bistritaonline.ro.
Este membru fondator al Despărțământului „Dr. Teodor Mihali” Dej al ASTRA și președintele Cenaclului literar „Radu Săplăcan” al ASTRa Dej.

Debut jurnalistic: revista „Astra” Brașov. Colaborări cu studii, recenzii, traduceri și critică literară la publicațiile: Tribuna, Luceafărul, Gazeta Someșeană, Astra dejeană.
Debut editorial: „Schimbarea la față”, Editura Eikon, Cluj, 2009.

În prezent, este implicat în viața culturală a orașelor Bistrița, Dej și Cluj-Napoca.

M. Vaida

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*