E.ON: factură „cu abonament” pentru consumatorii casnici

E.ON: factură „cu abonament” pentru consumatorii casnici

Compania E.ON, unul dintre cei mai importanți furnizori de gaze naturale din România, cere clienților să plătească un tarif care nu este prevăzut în legea gazelor, și anume „abonament gaze naturale“. „Consumatorii casnici sunt asaltați de furnizorii de gaze să achiziționeze gaze de pe piața liberă la prețuri avantajoase, dar în ofertă li se strecoară obligația acestora de a plăti un abonament la gaze. În oferta înaintată clienților nu se detaliază această noțiune, ca și cum ar fi o obligație legală pe care consumatorul este obligat să o plătească. Dar legislația în vigoare nu stabilește o astfel de obligație!“, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. Situația nu este singulară la E.ON, mai mulți consumatori prezenți la întâlnirile Caravanei prețului corect la gaze, care au loc în toată țara, au atras atenția că și alți furnizori au introdus acest „abonament“ în factură. Potrivit lui Chisăliță, liberalizarea pieței gazelor naturale, care a adus beneficii în multe ţări din lume, a demonstrat necesitatea de a asigura sprijin social pentru consumatorii cu venituri scăzute, dar a demonstrat şi necesitatea identificării unor mecanisme de subvenţionare și a mijloacelor de reducere a nivelului consumului de gaze, indirect de reducere a costurilor cu gazele pentru consumatori.

Cum arată factura cu „abonament“

În oferta E.ON se arată că prețul de furnizare este fix şi garantat pentru 12 luni, facturile sunt detaliate, fără costuri percepute în avans și există acces gratuit, de pe telefon, tabletă sau PC la contul personal E.ON Myline – istoric facturi şi plăţi, transmitere index contor, factură electronică, actualizare convenţie de consum. Prețul de furnizare gaze naturale este 0,094 lei/kWh (94 lei/MWh), abonamentul la gaze naturale – 0,2 lei/zi/loc de consum, tariful reglementat de transport – 0,00945 lei/kWh (9,45 lei/MWh), iar tariful reglementat de distribuţie este în funcţie de aria de distribuţie şi de categoria de consum. Preţul de furnizare include şi serviciul de înmagazinare subterană. Tarifele reglementate de transport şi de distribuţie ale gazelor naturale sunt stabilite prin ordine şi decizii ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi pot fi modificate pe parcursul derulării contractului. Abonamentul zilnic este fix pentru 12 luni și asigură un preț de furnizare gaze naturale garantat, indiferent de fluctuațiile prețului gazelor naturale pe piața eligibilă. Preţurile nu conţin TVA şi acciză, se spune în oferta E.ON.

Cele mai mici tarife

Din luna aprilie a anului trecut, piaţa gazelor pentru consumatorii casnici a fost liberalizată pe segmentul preţurilor de achiziţie. Astfel, orice furnizor de gaze are posibilitatea de a-şi achiziţiona marfa la cel mai bun tarif pe care îl poate găsi în piaţă și consumatorii casnici au devenit, dintr-o dată, foarte tentanți pentru zeci de companii care furnizează gaze naturale. Plecarea de la un furnizor la altul poate aduce o reducere de până la 10% a tarifului, conform datelor centralizate de Comparatorul de Tarife pus la dispoziție de ANRE. Cele mai mici tarife în București vin de la Energy Gas Provider, ENGIE și Tehnologica Radion, companie care este cunoscută mai ales în domeniul construcțiilor civile. Francezii de la ENGIE domină la tarife tot sudul țării. În nord, bătălia pe tarifele cele mai scăzute se dă între E.ON, Tehnologica Radion şi WIEE.

Piața liberă, mai ieftină

În urmă cu o lună, ANRE a majorat preţul reglementat al gazelor pentru populaţie, recunoscând furnizorilor un preţ mai mare de achiziţie a preţurilor din piaţă. Însă în piață furnizorii au în ofertele prețuri mai mici decât cele recunoscute de ANRE. Comparând prețul mediu al gazelor naturale pe județ cu prețurile reglementate pe județe, se desprinde faptul că în marea majoritate a județelor prețurile pentru consumatorii care au achiziționat gaze din piața liberă este aproape în toate județele, inferior prețului reglementat (preț care are ca scop protejarea consumatorilor prin menținerea unui preț scăzut).

Consumatorii noncasnici, cei care au achiziționat gaze de la Bursa Română de Mărfuri, nu pot să achiziționeze gaze la prețuri reglementate, dar au un comportament de consum similar cu consumatorii casnici, ceea ce ne permite să facem o comparaţie între cele două categorii. Astfel, piața liberă este mai ieftină cu 12-14% decât cea reglementată în Alba, cu 16-19% în Bacău, cu 10-15% în Botoșani, cu 2% în București, cu 8% în Buzău, cu 3-10% în Călărași, cu 11-13% în Caransebeș, cu 9-10% în Cluj, cu 14-15% în Harghita, cu 10-12% în Hunedoara, cu 3-9% în Iași, cu 4% în Ilfov, cu 38% în Maramureș, cu 5-11% în Neamț, cu 7% în Ploiești, cu 12-13% în Sălaj, cu 10-22% în Satu Mare, cu 9-11% în Suceava, cu 5-12% în Timișoara, cu 3-4% în Tulcea și cu 2% în Vaslui.

cotidianul.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*