Început de săptămână cu vreme instabilă

Început de săptămână cu vreme instabilă

Vremea va deveni instabilă în cea mai mare parte a ţări, luni 12 martie,i şi va fi în continuare mult mai caldă decât ar fi normal la această dată. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 9 şi 19 grade, cu cele mai ridicate valori în sudul extrem, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 9 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 1…2 grade. Înnorările vor fi temporar accentuate şi va ploua, ziua mai ales în jumătatea de vest a ţării, iar spre seară şi noaptea în toate regiunile. Vor fi mai ales averse, însoţite pe arii restrânse şi de descărcări electrice, iar local, cu precădere în sud-vest, se vor depăşi 15 l/mp şi izolat 20…30 l/mp. Precipitaţii mixte vor mai fi doar în zona montană înaltă, la peste 1900 m altitudine. Vântul va avea intensificări locale, îndeosebi în cursul zilei, mai ales în vest, est şi la munte. La începutul intervalului vor fi condiţii de ceaţă în sud şi sud-est. Presiunea atmosferica va scădea.

Prognoza meteo pentru marţi, 13 martie 2018

Vremea se va menţine caldă, deşi valorile termice vor marca o uşoară scădere faţă de ziua precedentă în majoritatea regiunilor. Cerul va fi doar parţial noros în regiunile sudice şi mai mult noros în restul teritoriului şi temporar va ploua, local însemnat cantitativ, îndeosebi în jumătatea de est a ţării. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi posibile descărcări electrice. La munte, la altitudini de peste 1800 m, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 şi 17 grade, iar cele minime se vor situa între 2 şi 8 grade. Presiunea atmosferica va creşte.

Prognoza meteo pentru miercuri, 14 martie 2018

Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în sudul şi sud-estul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 11 şi 17 grade, iar cele minime se vor situa între -1 şi 7 grade. Cerul va avea înnorări şi temporar va mai ploua slab, local în est şi sud şi izolat în rest. La munte, la altitudini mari, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*