Saloanele „Radu Săplăcan”, ediția 2018

Saloanele „Radu Săplăcan”, ediția 2018

În anii ‘80, când am început să frecventez Cenaclul „Saeculum”, condus de criticul Radu Săplăcan și poetul Teodor Mihadaș, am realizat nu doar necesitatea unor întâlniri amical-literare, ci chiar imperativul existenței lor. La vremea aceea, când nu se publica ușor, când existau puține oportunități editoriale, iar vameșii ideologici erau cât se poate de vigilenți, era aproape imposibil să te manifești în literatură fără să treci printr-un cenaclu literar, fără un „debut colectiv”. Cenaclul crea ambianța dialogului literar, a confruntării, a dezbaterilor, dar mai ales, a verificării nivelului de competență și competiție literară. Oferea imboldul, căldura, camaraderia și rivalitatea atât de necesare creației.

Sigur, cenaclurile comuniste aveau, în esenţă, rolul de „îndrumători tehnici” într-ale scrisului pentru aspiranții la gloria literară şi de „orientarea ideologică” a creaţiilor scriitoricești, fiind organizate de instituţii culturale în al căror caiet de sarcini intra înfiinţarea şi menţinerea acestora în stare de funcţionare. Se viza încurajarea amatorismului (dilentantismului, de fapt), ștergerea primejdioasă a granițelor dintre profesioniști și nonprofesioniști, dar și descoperirea tinerelor talente, menite a fi cultivate în spiritul vremurilor şi antrenate în diverse „montaje literar-artistice” prilejuite de manifestările omagiale.

Cu toate acestea, dezbaterile din multe cenacluri depăşeau, nu de puţine ori, cadrul controlat „de organe”, creaţiile însele înscriindu-se adesea în curente greu de ţinut în chingile rigide ale sistemului, iar dacă cenaclul era condus de o personalitate literară puternică și exigentă (greu de accesat de poeţii-ţărani și poeţii-muncitori ai „Cântării României”), roadele lui benefice pe domeniul literaturii nu întârziau să apară.

După decembrie 1989 însă, lumea a devenit mai grăbită și mai superficială. Timpul tot mai puțin, tentațiile tot mai multe. Pe de altă parte, oricine putea să-și publice creațiile literare, fără să resimtă nevoia unei verificări de către o instanță critică. Fără o confruntare prealabilă cu publicul și cu alți confrați. Oricine putea să înființeze publicații literare, putea să-și tipărească producțiile literare în unul sau în „n„ volume. Mai în glumă, mai în serios, se spunea că: se scrie mai mult decât se citește și se publică mai mult decât se scrie…

În astfel de circumstanțe, cenaclurile au început să dispară treptat. Atât cele consacrate, care funcționau pe lângă revistele literare, cât și cele patronate de unele instituții de cultură sau de învățământ. Dejul s-a înscris perfect în acest scenariu. Chiar dacă au existat periodic tentative de reanimare a vieții literare din oraș, acesta găzduind, în ultimii 25 de ani, câteva „întâlniri memorabile” cu poeți, scriitori și oameni de cultură din Cluj, Bistrița, Beclean, București, Gherla, Baia Mare, Zalău etc., cele mai multe dintre aceste reuniuni s-au terminat în coadă de pește…

Dar, tot în timp, cenaclurile au început să reapară. Și asta mă duce – privind în urmă și spre prezent – la cuvintele lui Ion Mureșan: „O societate bolnavă, secretă poeți”. Eram o societate bolnavă. Suntem o societate bolnavă din nou. Și îi dau dreptate lui Ion Mureșan când afirmă că „poeții sunt anticorpii unei societăți bolnave” deoarece, „poezia se scrie în numele binelui și a frumuseții”. Acum, ca și atunci, avem nevoie de multă poezie pentru a ne vindeca. În plus, dacă Cenaclul „Saeculum”, asemeni altor cenacluri care au făcut istorie, era o formă de rezistență prin cultură, s-ar părea că ne-am întors aproape de punctul de unde am plecat, cenaclurile de astăzi dovedindu-se și ele, forme de rezistență în vâltoarea de nonvaloare ce ne agresează zi, de zi. Anticorpi.

Așadar, o discuție colocvială pe tema cenaclurilor și revistelor literare – la timpurile trecut, prezent și viitor – este întotdeauna binevenită și întâmpinată cu interes, dat fiind că revistele și cenaclurile literare configurează, prin menirea lor, direcţii noi, cronici, comentarii (favorabile sau nu), interviuri, debuturi, polemici savuroase, amintiri, dezbateri, aluzii şi iluzii…Mai simplu spus: în lumea revistelor și cenaclurilor literare se simte cel mai bine „pulsul cotidian al literaturii”.

Aceasta a fost și ideea care a stat la temelia ediției 2018 a „Întâlnirilor Radu Săplăcan”, ediție devenită „Saloanele „Radu Săplăcan” și organizată de Despărțământul „Dr. Teodor Mihali” Dej, al ASTRA împreună cu cenaclul literar pe care îl patronează. Dedicate memoriei lui Radu Săplăcan (n. 2 aprilie 1954) „saloanele” s-au desfășurat la Mănăstirea Nicula și la Dej, și au reunit patru cenacluri care și-au câștigat deja un loc meritoriu în peisajul cultural de pe Văile Someșurilor: Societatea Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni”, Cenaclul literar „Cronograf” din Satu Mare, Cenaclul literar dejean „Radu Săplăcan” şi Cenaclul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca. Amfitrion și moderator al celor două „saloane” a fost ec. dr. Radu Gavrilă, președintele ASTRA Dej.

Primul „salon”, găzduit de Mănăstirea Nicula, s-a concentrat pe subiectul „Cenaclu literar sau revistă literară?” – intervențiile aparținând managerului Palatului Culturii din Bistriţa, dr. Dorel Cosma, poetului Ioan Mureşan, preşedintelui Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, Zorin Diaconescu, Loredanei Ştirbu, secretar literar al revistei „Cronograf”, stareţului mănăstirii, părintele arhimandrit Nicolae, preotului Ioan Morar, președintele ASTRA Gherla, poetei Raveca Vlașin, prozatorului Mark Voinescu și alții.

O dezbatere interesantă, în urma căreia s-a lansat ideea redactării de către cele patru cenacluri a „Proclamaţiei de la Nicula”, respectiv, realizarea unui proiect comun de promovare a literaturii române în anul Centenarului. De asemenea, printre proiectele propuse a fost și acela al unui cenaclu literar itinerant (Tren Literar) pe ruta Cluj-Dej-Bistriţa şi Cluj-Dej-Satu Mare (Dejul fiind un cunoscut nod feroviar și rutier!), precum şi colaborări mai strânse între revistele de cenaclu și publicațiile astriste, fiecare cu o mare deschidere spre creația artistică din toate domeniile.

La finalul dezbaterii, dr. Dorel Cosma a oferit bibliotecii Mănăstirii Nicula, „Monografia Palatului Culturii Bistrița”, o vastă lucrare ce cuprinde peste 100 de ani de activitate culturală la Bistriţa.

„Saloanele Radu Săplăcan” au continuat la Dej, în restaurantul „Parkhouse”, cu o serată literară în care s-a citit, poezie și proză, din creaţiile participanților la întâlnire.

Societatea Scriitorilor Bistriţeni a fost reprezentată de Dorel Cosma, Zorin Diaconescu, Elena M. Cîmpan, Menuţ Maximinian, Victor Ştir, Maria Blaga, Niculae Vrășmaş, Radu Sălvan, Rodica Fercană, Mărioara Sigheartău, Maria Herineanu și graficianul Lucian Dobârtă. Din partea cenaclului și revistei „Cronograf” au fost prezenți Loredana Știrbu, Francisc Balog, Mark Voinescu, Gheorghe Cormoș și George Negrea, în ipostaza de talentat folkist.

Cenaclul UBB l-a avut ca reprezentant pe președintele său, poetul Ion Mureșan, iar cenaclul „Radu Săplăcan” pe poetele Elena Mereuță, Raveca Vlașin, Zamfira Toderici, Maria Borzași și Gina Cobârzan, poeții Radu Zăgrean și Toni Chira, graficiana Gabriela Meșter, precum și cîțiva pătimași astriști, susținători ai evenimentelor culturale din oraș: Gheorghe Giurgiu, Vasile Cernea, Monica Buzași, Camelia Pușcașu și Mircea Cotuțiu.
Nu au lipsit nici părintele stareț Nicolae și preotul Ioan Morar.

Reuniunea s-a încheiat într-o atmosferă amicală și însuflețită, nu înainte ca scriitorul Dorel Cosma, să-i ofere preşedintelui Astra Dej, dr. Radu Gavrilă, distincţia Palatului Culturii Bistriţa, „în semn de apreciere pentru modul în care ştie să creeze evenimente culturale de rezonanţă naţională”.

Magdalena Vaida

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*