Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată

Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată

Prima dumincă după Paști, care încheie Săptămâna Luminată, se numește în popor „Duminica Tomii”, fiind dedicată Sfântului Apostol Toma, unul dintre cei 12 Apostoli chemați direct de Mântuitor, zis și Geamănul ori Necredinciosul. El este patronul spiritual al arhitecților, zidarilor și pietrarilor. Fragmente din moaștele sale făcătoare de minuni se află la Mânăstirea Sfântul Ioan Teologul din Insula Patmos, în Grecia, iar o altă parte în localitatea Ortona, în Italia. I se mai spune Geamănul, deoarece numele său, tradus vechea limbă aramaică înseamnă „geamăn”.

În prima zi a Sfintelor Paști, seara, ne spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, S-a aratat Iisus Hristos inviat ucenicilor Săi, ascunși de frica iudeilor, într-o cameră încuiata din Ierusalim și le-a spus: Pace vouă! Dupa ce i-a liniștit, căci erau tulburați și cuprinși de frică și i-a încredințat de Învierea Sa din morți, aratandu-le mâinile și coasta strapunse de cuie și suliță pe cruce, a adaugat: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi” (Ioan 20, 21). Prin aceste cuvinte Domnul a trimis pe Apostoli la propovăduire, având misiunea să vestească Evanghelia mântuirii la toate neamurile pământului.

Dar, Toma era un apostol îndoielnic. El a crezut numai după ce a văzut și a cercetat adevărul, pipăind rănile lui Hristos. De aceea l-a și mustrat Domnul, căci credința nu vine din pipăire și vedere. Credința vine din interior, din inimă, iar nu din afară.

În Duminica Tomii, în timpul slujbei, preotul sfințește colacii și ouăle aduse de credincioși la biserică, după care se caută o apă curgătoare, pentru a fi purtate de aceasta către sufletele morților. Credincioșii spun că, astfel, ofrandele aduse îi vor elibera pe cei plecați dintre noi de o parte din păcate, pentru a umbla prin locurile în care doresc.

După terminarea slujbei, oamenii merg în cimitire, pentru a participa la o altă slujbă, cea de comemorare a celor plecați în „lumea blajinilor”, de unde vine și ziua de Paștele Blajinilor.

Tot de Duminica Tomii, credincioșii își plâng morții pe la morminte, după care întind mese fie în cimitir, fie lângă biserică, în aer liber. Acesta este momentul în care, potrivit tradiției, oamenii pot sta la masă alături de sufletele celor plecați dintre noi, pentru a cinsti înviere Mântuitorului și cu aceștia.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*