Piperul, Regele Mirodeniilor

Piperul, Regele Mirodeniilor

Aproape că nu există reţetă culinară care să nu precizeze la final că se adaugă puţin piper.

Utilizat în antichitate ca „monedă” de schimb şi prezentat zeilor ca ofrandă, piperul este fără îndoială cel mai răspândit condiment de pe planetă, disponibil pe tot parcursul anului.

Piperul negru, cel mai vândut condiment din toate timpurile, este originar din zona de sud a Indiei, iar în prezent, Vietnam este ţara cu cea mai mare producţie de piper la nivel mondial, aceasta furnizând, începând cu anul 2008, cca. 34% din cantitatea de piper existentă pe piaţa internaţională.

Condimentul, așa cum îl cunoaștem noi, provine din planta de piper, o viță lemnoasă și fină, care poate crește până la 10 metri în climate umede, calde și tropicale.

După 3, 4 ani, plantele încep să dezvolte inflorescențe mici, albe și parfumate, ca mai apoi să dea fructe. Acestea, odată uscate se fac negre și, ca în cazul tuturor fructelor, gustul și aroma le sunt definite de modul în care au fost cultivate.

Bobul de piper negru este un grăunte mic, cules imediat ce se coace, devenind din verde, roșu: centrul îl reprezintă o sămânță albă, care conțne mai multă piperină și care dă piperului iuțeala, în timp ce coaja neagră reprezintă pulpa fructului, care îi dă aroma florală, fructată.

Piperul este de mai multe feluri: piper negru, piper alb, piper verde, piper roşu sau piper roz.

Piperul negru provine de la planta de piper, o plantă asemeni viţei de vie, care poate creşte până la 10 metri lungime in zonele cu clima caldă tropicală. Când planta are vârsta de trei până la patru ani aceasta face bucheţele de flori mici şi albe care se transformă în mici fructe cunoscute drept boabe de piper. Piperul negru se foloseşte în diverse medicamente şi produse cosmetice, iar uleiul de piper este, de asemenea, folosit ca ulei de masaj ayurvedic sau în anumite tratamente de frumuseţe.

Piperul alb este sămânţa plantei de piper după înlăturarea învelişului închis la culoare. Procedeul utilizat în acest sens este cel denumit topire industrială prin care fructele de piper roşu sunt înmuiate în apă timp de o săptămână pentru ca învelişul să se înmoaie şi să cadă. Mai apoi se înlătură toate urmele de înveliş, iar boabele rămase sunt puse la uscat. Piperul alb este foarte răspândit în bucătăriile indiană şi mexicană, în sosuri, salate sau piureuri.

Piperul verde înseamnă, aşa cum vă puteţi da seama, boabe crude de piper. Aceste boabe sunt uscate astfel încât să-şi menţină culoarea verde. Sunt utilizate metode precum tratarea cu dioxid de sulf, conservarea sau liofilizarea. Cel mai frecvent întâlnim piperul verde în bucatăria asiatică, mai ales în cea thailandeză.

Piperul roşu se referă la fructele conservate în saramură sau oţet sau poate fi produs prin aceleaşi tehnici de menţinere a culorii folosite pentru obţinerea nuanţei de verde.

Piperul roz reprezintă fructele uscate ale unei specii diferite din familia Piperaceae – Schinus Terebinthifolius. Acest condiment este mai degrabă aromat decât iute, fiind de multe ori ales ca decoraţiune şi mai puţin pentru gust. Totuşi, în combinaţie cu alte mirodenii poate căpăta o aromă subtilă, deosebită, fiind, în general, preferat pe lângă preparate din peşte şi legume.

Frumusețea locurilor de proveniență a piperului, terenul în care acesta crește, creează o mare varietate a aromei și iuțimii – boabele de piper indonezian Lampong oferă o iuțime foarte robustă și un gust puternic de pin.

Boabele de piper Indian Tellicherry, de culoarea ciocolatei negre, au o aromă florală și tente de cedru și cireș, dar au un gust mai puțin înțepător și iute. Boabele de piper Malabar din India sau Sarawak din Malaysia oferă o aromă mai puternică, cu un gust mai înțepător de lemn dulce.

E posibil să fiți obișnuiți să utilizați acest condiment iute doar cu sare de mare, dar piperul negru se poate descurca şi singur în toate felurile de mâncare – adăugând o particularitate intensă la aproape fiecare fel de mâncare picantă.

Pentru a-i elibera pe deplin aroma, cel mai bine ar fi să folosiți râșnița pentru piper sau mojarul, dar rețineți – odată pisat, uleiurile volatile, ascunse în fiecare boabă, se evaporă rapid. Asigurați-vă că-l adăugați la sfârșitul gătitului sau la masă – lucru care poate aduce o notă de rafinament la servire.

Un tovarăș nelipsit al fripturii, în special, aroma sa naturală este scoasă în evidență prin încălzire, iar gustul distinct, lemnos este instantaneu recunoscut de marea majoritate a celor ce îl servesc.

Picant și iute, piperul negru măcinat merge foarte bine în aproape orice fel de mâncare. Frecvent folosit pentru a însufleţi sosuri, salate sau mâncăruri cu ouă sau cu brânză, puțin piper negru măcinat și un strop de oțet balsamic pot trezi chiar și dulceața căpșunilor.

Tocmai de aceea, piperul – Regele Mirodeniilor, desi aduce mâncărurilor doar un strop de condiment, le mai aduce ceva… o bogăție de gust.

sursa: protv.ro/Povestea mirodeniilor
wikipedia.org

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*