Gudurarea sau orgia specificului național

Gudurarea sau orgia specificului național

de Ștefan Colceriu.
Într-un interviu acordat cotidianului „Evenimentul Zilei” imediat după alegerea domniei sale în funcția de președinte al Academiei Române, domnul Ioan Aurel Pop făcea o foarte lucidă trecere în revistă a scăderilor învățământului românesc: analfabetismul propriu-zis și cel funcțional, incapacitatea statului de a-i școlariza pe toți copiii, fluctuațiile aberante și frecvente ale programelor școlare, confundarea unor conținuturi necesare educației generice cu disciplinele școlare, supraîncărcarea materiei, salarizarea dezastruoasă a profesorilor, favorizarea absurdă a ramurii științifice în detrimentul celei umaniste. Aflăm tot acum că nici universitatea românească nu stă prea bine: nu funcționează ierarhizarea oficială a universităților de stat, măcar că toată lumea din sistem știe care e adevărul. Apoi mai e problema plagiatelor, stimați cititori, chiar a plagiatelor demnitarilor, să vezi și să nu crezi!

De vină pentru situația asta sunt decidenții politici, toți o apă și-un pământ, oameni ai interesului material imediat, făpturi lipsite de viziune, falși oameni de stat. Dar nu e doar atât: de fapt, împinși în hăul amintit am fost de slugărnicia noastră față de Europa, față de ideile globalizante ale Occidentului (discriminare pozitivă, drepturile minorităților). În loc să ne afirmăm și noi, ca alții, identitatea națională, preferăm să rumegăm anacronici și politicile de uniformizare dictate de o ideologie vestică putredă, înrudită în spirit cu totalitarismele atotnivelatoare.

În ultima săptămână am avut ocazia să asistăm, docili telespectatori, la o orgie a specificului național.

Ministrul Educației Naționale lovește în moalele capului cea mai dinamică universitate din România, pe cea din București. Îi suspendă dintr-un condei țâfnos finanțarea atât de necesară pentru un număr impresionant de locuri tradițional bugetate și, din același condei, favorizează universitatea mediocră al cărei rector a fost. De bună seamă, țâfna n-are argumente raționale. E vorba de o revărsare masivă de bilă neagră, de o devastatoare criză de melancolie a excelenței sale ministeriale, iscată de faptul că de pe lista rușinii semnată de cei patruzeci și cinci de rectori a lipsit, oroare!, iscălitura rectorului Universității din București. Atunci complexul de inferioritate a decis că Universitatea din București trebuie să plătească la propriu.

La câteva zile după, domnul Ministru al Educației Naționale, care face în mod cu totul indecent haz de necaz de faptul că e un agramat patentat, ia cuvântul la aniversarea Academiei de Studii Economice din București, instituție docilă și prietenă, al cărei rector și-a pus semnătura pe lista dezonoarei naționale. Ia cuvântul domnul ministru, dar nu oricum, ci în versuri, după principiul unui pictor antic, nulla dies sine linea. Și ce versuri, dragă Mănele! Dar nu miopia poetică a demnitarului e amuțitoare în cele din urmă, ci rânjetele împietrite ale oficialilor din sală, toți nume grele de dascăli. O meduză paralizată de propria oglindire de la tribună: „tresar, încremenesc, sunt eu”. Faptul că nimeni, absolut nimeni din sală nu a avut puterea să se ridice și să se lepede public de acest spectacol de varietăți de speluncă e cel puțin greu de digerat.

În fine, vineri dimineață, pe o vreme de „primăvară belalie”, întregul nostru popor a avut privilegiul să se întâlnească cu urâciunea pustiirii, revenită întreagă, în carne și oase, tentaculară, acră, boboșată, după douăzeci și opt de ani, pe străzile din Pitești: Măria-Sa Cântarea României cu lalea la butonieră. Măria-Sa care pune în mișcare căruțe alegorice, flamuri în vânt, costume populare, vibrante omagii. Toate ca toate, dar cumplit, absolut cumplit este că, în absența brigadierilor, a animatoarelor din uzine și a sudorilor imaculați, pe scenă au rămas numai copiii, eterna trufanda a acestui abator de suflete. Ca și cum urgia nu ar fi fost totală, o fetiță de trei ani (trei ani!!!) a fost pusă să stea în cap pe caldarâm dinaintea unei purtătoare de telefon mobil. De ce nici un profesor, educator sau învățător n-a crâcnit în fața acestui abuz demn de Coreea de Nord? Cum a putut înghiți inspectoratul școlar așa ceva? V-a plăcut, tovarăși, recunoașteți că v-a plăcut! Specificul național, în toată demnitatea lui gudurată!

Nu înțeleg de ce președintele Academiei Române, al celui mai înalt depozitar al identității naționale, nu a sărit pur și simplu în aer la vederea acestor scene atroce, care curg pe ecranele televizoarelor de o săptămână încoace. De ce nu a reacționat în câteva ore la hemoragia duhului umilit al acestei țări, dacă va fi existând așa ceva? Cum poate îngădui slugărnicia unor pigmei față de alți pigmei? E drept, tricolori. Țintele sunt precise: nu e vorba de toți politicienii la grămadă, ci de unii politicieni. Circumstanțe atenuante nu există: faptele sunt la vedere. La înălțimea funcției pe care o ocupă domnul profesor Pop, nu se mai pune problema curajului. Ți-l dă scaunul. Sau ți-l ia lista.

Foto: George Călin/Inquam Photos

https://republica.ro/gudurarea-sau-orgia-specificului-national

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*