ROTARY CLUB DEJ – Zece ani în folosul comunității!

ROTARY CLUB DEJ – Zece ani în folosul comunității!

Există peste 35 de mii de cluburi Rotary în lume, cu peste 1,2 milioane de membri, care şi-au propus să fie de folos semenilor lor, să promoveze adevăratele valori şi să ajute la bunăstarea şi pacea lumii. Rotary Club Dej, este unul dintre aceste cluburi, care onorează oraşul prin existenţa sa, prin acţiunile pe care le organizează şi prin oamenii pe care reuşeşte să-i capaciteze, întotdeauna în folosul comunităţii locale.

De la vis, la realitate…

Dorința de a înființa un club Rotary în orasul Dej s-a conturat începând cu anul 2007 sub îndrumarea „naşilor” Alexandru Mecea, Grigore Suciu și Viorel Bunea, membrii ai Clubului Rotary Cluj-Napoca. La 25 martie 2008, Rotary Club Dej a fost primit în marea familie Rotary Internațional, „nașterea oficială” a clubului având loc în 16 mai, odată cu primirea Chartei, în cadrul unei ceremonii festive la care au fost prezenți Ovidiu Coș, guvernatorul 2007-2008, Martha Mocanu, guvenatorul 2008-2009, Daniel Condurache, guvernatorul 2009-2010, precum și numeroşi prieteni şi membri Rotary din întreaga ţară.
Primul președinte al clubului dejean și unul dintre membrii săi fondatori, a fost prof. univ. dr. Alexandru Mureșan (2008-2009). Au urmat apoi la conducerea clubului: Sabin Badiu (2009-2010), Călin Rusu (2010-2011), Corvin Filimon (2011-2012), Ioan Mărginean (2012-2013), Adrian Corniciu (2013-2014), Adrian Oșan (2014-2015), Virgil Oșan (2015-2016), Gianina Gavriș (2016-2017), Onișor Nicorec (2017-2018).

Rotary Club Dej și-a materializat primul proiect în iunie 2008. Cu susținerea unor cluburi din trei districte Rotary International, respectiv District 7040 (Club Rotary De Hull, Gatineau, Quebec-Canada), District 5240 (Rotary Club Newbury si Rotary Club Conejo Valley Park, California-SUA) si District 2241 (Cluburi Rotary din România și Republica Moldova), rotarienii dejeni au achiziționat un container cu 280 de scaune cu rotile, noi, ergonomice și cu un design modern, destinate persoanelor cu handicap motor. Proiectul a făcut parte dintr-un amplu program derulat de Rotary International în colaborare cu Wheelchairs Foundation, ambele organizații nonprofit unindu-și eforturile în acțiunea comună de a veni în sprijinul unor persoane suferinde și cu situație materiala precară. Prima acțiune a rotarienilor dejeni a însemnat și începutul implicării clubului în viața și problemele comunității locale.

Pe această linie a urmat o donație făcută în 2009 Secției de Pediatrie a Spitatului Municipal Dej, constând în paturi de înfășat pentru bebeluși, iar în 2016, împreună cu RC Kozarmisleny-Ungaria, o donație de 9 televizoare care au fost amplasate în opt saloane ale secției, plus sala de așteptare. Un gest de caritate al rotarienilor din cele două cluburi care a celebrat împlinirea a 80 de ani de la crearea primului District românesc, nr 84, din cadrul Rotary Internațional și 100 de ani de la constituirea Fundaţiei Rotary, misiunea acesteia fiind aceea de a le da rotarienilor posibilitatea să contribuie la promovarea înţelegerii şi păcii în lume, prin ameliorarea sănătăţii, sprijinirea educaţiei şi reducerea sărăciei.

„A servi mai presus de sine” este deviza Rotary Internațional, așa că, implicarea RC Dej în viața comunității locale, susținerea tinerei generații, dezvoltarea aptitudinilor fiecărui membru al societății, grija pentru cei vârstnici și pentru categoriile vulnerabile, a condus în mod firesc spre o bună colaborare cu administrația locală, ONG -urile și școlile dejene, Clubul Francofon de Afaceri Cluj, Clubul Oamenilor de Afaceri Germani din Transilvania și Cluburile Rotary din zonă (Gherla, Năsăud, Sighet, Baia Mare, Bistrița etc.).

Susținerea excelenței prin acordarea unor burse anuale de merit tinerilor performanți la învățătură sau în diferite domenii vocaționale, ca de altfel și organizarea unor manifestări culturale de un înalt nivel artistic, au constituit și constituie în continuare direcții importante de acțiune pentru club.

La fel ca și campaniile de sensibilizare vis-a-vis de anumite maladii, derulate fie la nivel de District, fie pe plan local și care vizează sănătatea adulților: „Promenada Inimilor” în parteneriat cu Fundația Română a Inimii și Societatea Română de Cardiologie; acţiunea „O cafea fără zahăr” organizată cu ocazia „Zilei Mondiale a Diabetului”, sau „Marșul Roz” pentru prevenirea cancerului la sân etc. La care se adaugă implementarea la Dej a proiectului „Dinți frumoși, copii sănătoși” (demarat în data de 1 noiembrie 2011, de Districtul Rotary 2241 România şi Republica Moldova, împreună cu Mölndal Rotary Club Suedia şi Colgate – Palmolive România), sau la cele de ecologizare din cadrul proiectelor „Le t do it România” și „Rotary plantează!”

Susținerea educației și diminuarea abandonului școlar au fost principalele obiective urmărite în câteva proiecte de anvergură cum ar fi campania de strângere de rechizite școlare menită să completeze ghiozdanul elevilor defavorizați, derulat sub deviza: „Donând un caiet, un creion, un penar ajuți nu numai un copil ci și comunitatea ta” (2012), donațiile făcute Centrului de zi „Familia și copilul”, școli de vară etc. Sau, proiectul „Şcoala pentru toţi” (2016), având drept ţintă 10 copii (clasele I – IV) provenind din familii cu situaţie financiară precară, din Dej şi satele învecinate, prin asigurarea unui suport material constând în dotarea copiilor cu ghiozdane, rechizite, îmbrăcăminte şi încălţăminte, dar şi asigurarea unei mese calde la prânz (sau pachete cu alimente, la sate) şi susţinere specializată printr-un program after-school pentru cei rămaşi în urmă cu studiul.

Proiectul iniţiat şi finanţat de Rotary Club Dej a fost susținut de District 2241 Rotary România şi Republica Moldova şi câţiva sponsori generoşi. Rotary Club Dej organizează an de an mai multe acţiuni şi evenimente menite să susţină financiar o serie de proiecte sociale având ca beneficiari copiii care au cu adevărat nevoie de încurajare.

Dar nu numai copiii aparținând unor categorii sociale vulnerabile sunt în atenția rotarienilor dejeni. Copiii și tinerii cu rezultate foarte bune la învățătură sau care s-au remarcat în diferite domenii artistice și sportive, au fost și sunt în continuare încurajați și sprijiniți de RC Dej.

În acest cadru se înscrie și proiectul “Schimb de tineri” care oferă adolescenților posibilitatea de a-și lărgi orizontul și de a se debarasa de stereotipuri și prejudecăți, comunicând, atât între ei cât și cu alți tineri de vârsta lor, din alte țări. Astfel, stabilirea unei strânse legături de prietenie, începând din anul 2010, între Rotary Club Dej și Rotary Club Kozarmisleny – Ungaria, s-a concretizat printr-un proiect comun axat pe schimbul reciproc de tineri sub forma unor tabere de vară. În iulie 2013, treisprezece adolescenți dejeni au participat la Kozarmisleny, la activitățile propuse de gazde, în replică la cele din 2012, desfășurate în cadrul taberei din Dej.

Tot la acest capitol se înscrie și susținerea materială a tinerilor dejeni participanți la Concursul „Prix CFA pentru liceenii din Transilvania”, la Festivalul Rotary de Teatru Contemporan pentru Tineri etc.

Venind în întâpinarea tinerilor care doresc să se implice în acțiuni de voluntariat, în anul 2016, cu prilejul împlinirii a opt ani de la chartarea RC Dej, a avut loc înființarea primului Club Interact din municipiu. Dincolo de familiarizarea tinerilor cu mișcarea rotariană și cunoașterea “live” a principiilor care stau la baza unei organizații prezentă în toată lumea, proiectul Interact asigură tinerilor dejeni cadrul potrivit pentru a se implica benefic în comunitatea locală căreia îi aparțin.

În același timp, fidel programului său de promovare a valorilor din domenii cât mai diverse, pe parcursul celor zece ani de la constituire, Rotary Club Dej a fost o prezență constantă în viața culturală a orașului prin organizarea unor concertele cu prilejul Paștelui și Crăciunului, concerte de muzică clasică, conferințe, spectacole de teatru, lansări de carte, Târg de carte, expoziții de carte veche, expoziții și licitații de artă, dar și partener la diferitele evenimente culturale organizate pe plan local.

Ca o recunoaştere a muncii pe care o depun rotarienii dejeni, în folosul comunităţii căreia îi aparţin şi a familiei Rotary Internaţional din care fac parte, în 2014 activitatea clubului a fost evidenţiată în cadrul Conferinţei Districtuale, printr-o Diplomă de Merit, semnată de preşedintele Rotary International. Şi, nu în ultimul rînd, spre bucuria şi mîndria clubului dejean, „past president” Adrian Corniciu, în perioada 2014-2015 a fost asistent guvernator al Districtului 2241, iar ulterior, a răspuns de compartimentul de resurse pentru sănătate şi alimentaţie în cadrul Districtului (District Resource Group Health and Hunger Chair). De asemenea, „past president” Adrian Oșan a fost ales asistent guvernator în anul rotarian 2016-2017.

Despre ROTARY

Pe plan internațional, primele cluburi au fost înființate cu scopul declarat de a servi comunitatea. Unul dintre cele mai importante din lume este Rotary International, bazele acestuia fiind puse la 23 februarie 1905, în Evanston-Chicago, Illinois (Statele Unite ale Americii). Rotary este o organizație a oamenilor de afaceri și a reprezentantelor diferitelor profesii, care asigură servicii umanitare, promovează standarde etice înalte în toate domeniile de activitate și stabilește relații de bună înțelegere și colaborare cu instituțiile și asociațiile reprezentative pentru societate.

Principiul rotației

În 1905, avocatul Paul Harris a invitat câțiva prieteni în ideea de a constitui un grup care să se bazeze pe o totală deschidere și sinceritate a membrilor săi, impunând încă de la început o regula a non-privilegiatului: nimeni nu este favorizat în nici un fel, nici măcar prin simplul fapt de a găzdui de două ori la rând întrunirile grupului: principiul rotației.
Organizarea a fost deosebit de simplă, motiv pentru care se menține și în prezent. În timp, grupul de prieteni a fost lărgit, devenind club, membrii fiind aleși pe criteriul profesionalismului și al calității morale în viața socială, familie și afaceri.

Clubul este condus de un președinte care își păstrează poziția timp de un an, fără posibilitatea de realegere. Ulterior, datorită creșterii numărului de cluburi, s-a impus necesitatea organizării pe criterii de proximitate geografică, în districte, a căror activitate este coordonată de un guvernator.


În 1910, Paul Harris a devenit primul președinte al Rotary Internațional, criteriul „un președinte, un an” aplicându-se și la nivelul rotarian cel mai înalt. Tot atunci au fost adoptate cele două principii fundamentale care sunt rațiunea existenței Rotary International: „A servi mai presus de sine însuși” și „Profită mai mult, cel care servește mai mult”.

Asociație de egali, în care fiecare este recunoscut ca bun profesionist în domeniul său de activitate, persoană de caracter bucurându-se de o bună reputație, lider al comunității locale, Rotary promovează idealul de a servi binele public în profesie și în societate, dând dovadă de integritate. Cultivarea relațiilor personale între reprezentanții diferitelor profesiuni, meserii și bresle din comunitatea locală, înseamna totodată recunoașterea valorii oricărei activități utile.

Rotarienii au obligația de a participa regulat la întrunirile săptămânale ale clubului din care fac parte, prilej de a afla ce se întâmplă în celelalte profesiuni și mediul de afaceri, de a participa prin mijloace financiare și aport logistic la proiectele clubului, de a propune noi membri calificați și de a activa în cadrul comisiilor din cele patru direcții de acțiune: internă, profesională, de interes public și internațională.

Criteriul celor patru întrebări

Încă de la începutul constituirii organizației, membrii Rotary au fost preocupați de promovarea unor înalte standarde etice în viața profesională. Una dintre cele mai răspândite și citate declarații de etică în afaceri este „Criteriul celor patru întrebari” sau „Testul celor patru obiective”, formulat în 1932 de către un membru al organizației, Rotary -Herbet Taylor, în momentul în care i s-a cerut sa preia conducerea unei companii aflate în pragul falimentului. Acest al 24-lea cod de etică pentru angajați a devenit ghidul departamentului de vânzare, de producție, de publicitate și al relațiilor cu clienții, iar supraviețuirea respectivei companii s-a datorat acestei simple filosofii.

Adoptat de Rotary în 1943, „Criteriul celor patru întrebări” a fost tradus în mai mult de o sută de limbi și publicat în numeroase țări, fiind adaptabil la orice activitate: Acționez conform Adevărului?/ Sunt loial ambelor părți?/ Stimulez bunăvoință și creez relații mai bune de prietenie?/ Țin cont de interesul tuturor?

Rotary România

În primăvara anului 1929, la București a luat ființă primul Club Rotary din România, la inițiativa lui Christian Penescu-Kertsch, care a devenit și cel dintâi președinte. Printre următorii președinți s-au numărat nume ilustre precum Gheorghe Țițeica, Prințul Constantin Basarab Brâncoveanu, Cezar Mereuță. Clubul din București este urmat imediat de cluburi Rotary în două mari orașe ale țării: Cluj și Timișoara.

Scopurile și idealurile rotariene au fost înțelese și acceptate de elita intelectuală din România, din toate domeniile de activitate – stiință, artă, afaceri, rezultatul fiind înființarea a încă șase cluburi la: Arad, Brașov, Câmpina, Cernăuți, Iași și Ploiești. Cu nouă cluburi, în anul 1936 se creează Districtul românesc, care primește numărul 84. Efectul activității și acțiunilor rotatorie începe să se vadă pe întreg teritoriul țării dar, în plin avânt, mișcarea rotariană este interzisă de regimurile autoritare din toată zona central-est-europeană.

Formarea noului District 2241
 
În anul 1992, cu sprijinul rotarienilor francezi, se reînființează Clubul Rotary București. Ca și prima dată, el va fi urmat imediat de cluburile din Cluj și Timișoara, pentru ca în luna iunie 1996 să existe în România 13 cluburi care făceau parte din Districtul 1160 Paris.

La 1 iulie 1996, România depășește o a doua barieră, fiind definită de Rotary International drept „zonă de expansiune rotariană”, împreuna cu Republica Moldova, iar Comitetul internațional îl desemnează pe rotarianul elvețian Jorg Tschopp ca „administrator prezidențial pentru expansiune”.
Rezultatul este impresionant – în mai puțin de trei ani, numărul cluburilor ajunge la 30. Se înregistrează și două premiere absolute: primul Club Rotary la Chișinău și cel de-al doilea club de gen într-un oraș românesc, în capitală înființându-se și Clubul Rotary București-Continental.

În decurs de șase ani, acțiunile rotariene au adus în România și Moldova aproape șase milioane de dolari, drept care, redobândirea statutului de district a devenit un imperativ. Acest eveniment a avut loc la 1 septembrie 1999, când comitetul Rotary International și președintele Carlo Ravizza au decis că în România și Republica Moldova cluburile Rotary vor face parte din propriul lor district, District 2241.

După Polonia (1998), Cehia și Slovacia (reunite într-un singur district în 1999), a fost rândul țării noastre să-și aibă propriul district, onoare de care nu s-a mai bucurat nici o altă țară din Europa de Est(www.rotary2241.org)

M.Vaida

Foto: arhiva RC Dej

One Comment

  1. Ciura Elena-Valeria

    Felicitări tuturor!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*