S-a lăsat cu amenzi în „scandalul cireșelor” turcești

S-a lăsat cu amenzi în „scandalul cireșelor” turcești

În urma apariției în mediul online a unor imagini cu o caserolă cu cireșe importate din Turcia pe eticheta căreia scria că au fost tratate cu imazalil și thiabendazol, ANPC s-a autosesizat și a efectuat verificări pe palierul său de competență, la comercianți, distribuitor și importator. ANSVSA, în schimb, anunţă că lotul avea în jur de 1400 de kilograme iar inspectorii au reuşit să oprească de la vânzare o treime din marfă (564 de kilograme). Celelalte cireşe fie s-au vândut, fie sunt încă în magazine.

Ca urmare a controalelor efectuate la distribuitor și a verificării documentelor de către comisarii ANPC, s-a constatat, potrivit declarației de conformitate și a declarației pe proprie răspundere a administratorului societății, că produsul în cauză (cireșe) nu este tratat cu imazalil și tiabendazol, ci Dimetoat, folosit ca să alunge insectele, dar periculos pentru sănătatea noastră atunci când este ingerat în cantităţi mari.

Testele efectuate în Canada, de exemplu, au arătat că doar 0,05 miligrame pe kilogram corp, ingerate zilnic, duc la scăderea fertilităţii. În cantităţi mari, Dimetoat poate da inclusiv o senzaţie de epuizare, provoacă vărsături sau dureri abdominale.

Distribuitorul a susținut că situația s-a datorat unei erori umane de etichetare, dar a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 10.000 lei, iar lotul de produse a fost oprit temporar de la comercializare din rețelele de magazine, pentru etichetare incorectă.

La rândul său, importatorul a fost sancționat de ANPC, aplicându-se o amendă în valoare de 12.000 lei pentru lipsa etichetării în limba română.

Având în continuare suspiciuni asupra calității produsului, s-a transmis o adresă către DSVSA București, prin care s-a solicitat verificarea lotului de cireșe din punct de vedere al conținutului de pesticide. În urma analizei de către DSVSA București, a produsului cireșe, origine Turcia, a reieșit faptul că pentru pesticidele imazalil și tiabendazol, s-au înregistrat valori nedetectabile, însă s-a înregistrat depășirea limitei maxime admise pentru pesticidul dimetoat.

DSVSA București a notificat neconformitatea produsului prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje. Comerciantul a inițiat procedura de retragere a produsului din toate magazinele sale, iar distribuitorul a inițiat, de asemenea, procedura de retragere a produsului de la comercianți.

Autorităţile care se ocupă cu verificarea calităţii produselor care sunt vândute în România spun că numai luna aceasta au controlat 320 de depozite şi aproape 5000 de autotrenuri cu marfă. Au recoltat 539 de probe care au fost testate în laborator iar în 16 cazuri a fost depăşită limita de reziduuri la pesticide la dovlecei, rodii, castraveţi, ardei şi roşii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*