Piața San Marco

Veneția, ploaia și Florian…

Sfârșit de mai în Veneția. Spre disperarea mea, plouă. Mărunt. Pătrunzător. Enervant. Nu am încotro și încerc să mă obișnuiesc cu ideea că, uneori trebuie să asculți materia plângând. Eu și ceilalți. Cei câteva mii de turiști, de toate neamurile, înghesuiți pe debarcaderul care deservește imensa parcare de pe terra ferma. Negociez la sânge un loc pe un vaporetto arhiplin și-mi fac cruce cu limba în cerul gurii: dacă nu mă înec în Canal Grande, s-ar putea ca Veneția să-mi placă și pe ploaie!

Canal Grande

O luăm deci, leneș, pe „strada principală” a Veneției. Sub cerul mohorât, palatele se ridică din apa verzuie, întruchipând o perfectă armonie între piatră și mare. Ar merita să le înșir numele, să amintesc de celebritățile care au locuit sau murit între zidurile lor mucede, dar zău, pe cine mai interesează? De mai bine de 5 secole, Veneția moare puțin câte puțin, așa se spune, dar eu personal, nu prea cred. Orașul freamătă de viață, e un du-te-vino continuu pe canale, pe străduțe, pe trepte și pe poduri, în localuri, pe terase… peste tot. Așa că, las gândurile morbide pe seama lui Thomas Man și casc ochii și gura la priveliștea oferită de Canal Grande. După care, odată ajunsă pe un teren solid, fac ochi și mai mari, la tot ce mă împresoară: case, ziduri, oameni!

Piața San Marco

Împreunare de materiale prețioase – marmură, porfir, jasp, ivoriu, abanos – Bazilica San Marco îmi apare drept în față, asemenea unui palat din basmele orientale, dominând piața cu același nume. Și evident, Palatul Dogilor desăvârșește cea mai celebră piață artistică a Italiei. De jur împrejur se înșiră magazine pline cu dantele de Burano, oglinzi, sticlă de Murano, măști venețiene și belșug de chinezării… Nu mai puțin vestitele cafenele „Quadri” și „Florian”, își așteaptă clienții, speriați acum de o ropotă zdravănă de ploaie. Ei bine, aici am vrut să ajung, la Florian, un templu al cafelei, un must see pe care cei pasionați de istoria cafelei nu au voie să-l rateze! Idem snobii.
„Florian”, chiar dacă nu este cea mai veche cafenea venețiană, după cum se spune, reprezintă totuși unul dintre simbolurile orașului lagunar.

Cafeaua a sosit în Italia, mai precis, în Veneția, în 1570, grație botanistului Albino Prospero din Padova, care după o călătorie în Asia, via Egipt, aduce cu sine câteva din prețioasele boabe și introduce, în aristocraticele palate, ritualul preparării și băutului de cafea. Deși băutura neagră și fierbinte cunoaște un succes imediat, la început este vândută doar în farmacii, la fel ca în alte orașe europene de fapt, unde spițeriile ofereau un superb talmeș-balmeș de preparate din farmacopeea populară, amestecată cu medicamente demne de laboratoarele alchimiștilor. Totul garnisit cu amulete și vrafuri de descântece. Însuși renumitul medic arab Abū ‘Alī al-Husayn ibn ‘Abd Allāh ibn Sīnā al-Balkhī (într-un cuvânt, Avicenna) administrase deja în urmă cu cinci sute de ani cafeaua pe post de medicament, fierbând boabele crude, la foc mic, și obținând o licoare numai bună ca remediu împotriva melancoliei. Ori, Avicena fusese o somitate în Evul Mediu și încă se bucura de o maximă încredere!

Primul care descrie însă, „din punct de vedere științific” efectele produse de cafea, ceai și cacao – cele trei băuturi calde care cuceresc cam în același timp Europa, este farmacistul francez Philippe Sylvestre Dufour. Se întâmpla în 1671, când tocmai se puneau bazele capitalismului global!

Dar, să revenim în Veneția, primul oraș european în care se deschide un coffee house cum erau denumite cafenelele pe atunci. Data deschiderii sale este incertă, unii istorici sugerând anul 1615, în timp ce alții susțin că acest lucru s-a întâmplat abia în 1629, sau mai târziu, în 1640. Cert este că prima cafenea din Serenisima Republică este atestată documentar în 1645, iar locul este cel de sub arcadele Procurației Noi din Piața San Marco. Adică, taman acolo unde, la 29 decembrie 1720, Floriano Francesconi va inaugura un mic local cu nume pompos: Alla Venezia Trionfante.

Noua Procurație

De dragul geografiei locului (și ca să nu mai dați un google search), pot să adaug că Procurațiile sunt un grup de clădiri impunătoare care mărginesc pe trei laturi Piața San Marco și se numesc așa pentru că, aici își aveau sediile procuratorii venețieni. Procurațiile sunt împărțite în trei aripi care delimitează aproape în întregime piața din fața Bazilicii San Marco: Procurațiile Vechi (Procuratie Vecchie) la nord, Aripa napoleoniană (Ala Napoleonica) la vest și Procurațiile Noi (Procuratie Nuove) la sud, terminate în 1640.

Așadar, aici se deschide, triumfătoare, cafeneaua lui Floriano, pe care bineînțeles toată lumea avea s-o numească simplu: Florian. Inițial localul a avut doar două camere modeste, fără nici o fereastră și câteva mese afară, sub arcade. Da, dar aici s-a lansat „Gazetta Veneta”, un strămoș al publicațiilor people, în care malițiosul conte Gasparo Gozzi prezintă, de două ori pe săptămână, cronica evenimentelor mondene, bârfele suculente ale Veneției decadente și oferă spațiu generos de publicitate neguțătorilor în plină ascensiune.

Gazetta se citește, se comentează, discuțiile sunt la fel de fierbinți ca și café a la turca, iar localul câștigă tot mai multă notorietate într-un oraș în care concurența era acerbă (în 1763 în Veneția existau nu mai puțin de 218 cafenele!). În plus, este prima – poate și singura cafenea din lume – în care au acces femeile! Frumoasele venețiene, desigur, intens curtate de Casanova și de Carlo Goldoni, ambii clienți fideli ai localului. În 1773, când Consiliul celor Zece limitează accesul femeilor în cafenele doar la perioada carnavalului, Valentino Francesconi, nepotul care preluase afacerea familiei prin 1750, obține o derogare și doamnele își pot vedea nestingherite de flirturile lor mai mult sau mai puțin vinovate…Triumf al feminismului precoce sau pricepere într-ale comerțului, contează prea puțin.

Oricum, „Meseria de cabaratier presupune multă diplomație și uneori ceva josnicii – scrie Michel Braudeau în „Cafea. Cafenele” (Editura Art, București, 2009). Florian este locul de întâlnire preferat al blestemaților de francezi care proferează gânduri revoluționare și, neputându-i împiedica să vorbească, Valentino nu se poate abține să nu-i denunțe zelos Inchiziției.” Atunci când trupele lui Napoleon intră în oraș, înlocuiește firma „Veneția triumfătoare” cu numele unchiului său, un nume „neutru” din punct de vedere politic. Republica se va scufunda încetișor, dar „Florian” va rămâne mereu la suprafață.

Se spune că, în Europa cafeaua a inventat cafenelele, iar acestea din urma au inventat, la rândul lor, multe altele: liberalismul, convivialitatea, presa glamour, dezbaterile literare și conspirațiile de salon. Din acest punct de vedere, Florian era aidoma fraților și verișorilor săi din Viena, Paris sau Londra, un spațiu care, de-a lungul secolelor XVIII, XIX și începutul secolului XX a reunit toată „aristocrația literelor” și nu numai: Germaine de Staël, Benjamin Constant, Chateaubriand, Stendhal, Lord Byron, Shelley, George Sand, Alfred de Musset, Charles Dickens, Alexandre Dumas – tatăl, Théophile Gautier și Honoré de Balzac.

Decorul de muzeu pe care-l afișează astăzi cafeneaua, datează din 1858, când a fost cumpărată de proprietarii Cafenelei Oglinzilor care îi păstrează numele și cheltuie o avere pentru a redecora localul: salon oriental, picturi murale, lămpi de Murano, lemnărie aurită, oglinzi, măsuțe de marmură, banchete de catifea roșie. Nimeni nu va mai îndrăzni să schimbe ceva în acest aranjament, mai ales că blazonul localului și aerul său vintage devine un formidabil punct de atracție pentru turiști. Care vin, valuri, valuri, câtă frunză și iarbă…

Admirând Bazilica de pe terasa cafenelei, ascultând pentru o taxă suplimentară adăugată la nota de plată, muzică barocă sau un mixt de café-concert, turiștii se simt răsfățați și învăluiți de atmosfera fără griji a locului. Și, indiferent cât e de piperat prețul unei cafele băute la Florian, merită. În fond, nu oricine se poate lăuda că a băut un capucino la masa la care e posibil să fi stat Casanova, Mitterrand sau Brad Pitt!

Magdalena Vaida

Foto: arhiva personală, wikimwdia.com și www.caffeflorian.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*