Se spune că frumosul există în jurul nostru și că, uneori poate fi observat cu ușurință. Da, dar de cele mai multe ori frumosul este ascuns și trebuie scos la „vedere”, trebuie decriptat, trebuie îndepărtat sterilul pentru a fi lăsat să strălucească. Or, menirea artistului este de a pătrunde în aceste ascunzișuri și de a scoate la suprafață poezia îmbrăcată în culoare, spre bucuria celorlalți.
Este ceea ce fac Smaranda Popescu și Gabriela Meșter, două plasticiene din Dej, care au progresat foarte mult în ultimii zece ani, reinventându-se mereu, de la o întâlnire la alta cu publicul. Dovada, perfect vizibilă, o reprezintă expoziția „Dialoguri”, vernisată recent la Galeria de Artă din Dej, de Sabin Mircea Rus, președintele Asociației Artiștilor Plastici din județul Cluj. Un eveniment organizat de Despărțământul „Dr. Teodor Mihali” Dej al ASTRA, în parteneriat cu Primăria Dej și Galeria de Artă și la care, alături de un public numeros, au fost prezenți primarul Costan Morar și președintele ASTRA Dej, ec.dr.Radu Gavrilă.
Fiecare artist simte nevoia unei creșteri, a unei maturizări, din dorința de a putea spune mai mult și mai convingător prin mijloacele specifice unui limbaj plastic bine însușit. Smaranda Popescu nu face excepție, nevoia unui acordaj fin la realitățile cotidiene fiind o constantă a lucrărilor sale. Lumină și culoare, pulsație din fiecare punct al compoziției, esența unor fenomene ale naturii și a existenței unor evenimente ce se consumă în liniște și discreție. Lucrări pictate mai mult cu sentimente și cu idei decât cu penelul sau culorile. Un act de creație pe care nu-l poți recepta decât de la suflet la suflet.
În ce o privește pe Gabriela Meșter, trebuie să remarc capacitatea extraordinară a artistei de a „dialoga” prin desen atunci când se înfățișează lumii, ca mărturie a ceea ce înseamnă muncă și modestie în artă. Nimic baroc, nimic narativ, nimic gratuit. Momentul figurativ nu dispare cu totul atunci când renunță la desenul frust în cărbune, creion sau tuș, ci se insinuează ca subiect în peisajele, portretele și naturile statice în care apelează la culoare, tonurile pastelate fiind o dominantă a acestora.
Un tablou odată terminat, artistul se întreabă unde va ajunge pictura lui. Apoi se mai întreabă cine și cum îi va răspunde ? Încerc un posibil răspuns: arta sa va ajunge în expoziții, în albume, cataloage, pliante, muzee, colecții particulare. Cel mai sigur însă, va ajunge la iubitorii de frumos, depozitat în tezaurul amintirilor lor. Mai e nevoie de ceva în plus?
M. Vaida
