CFR a inaugurat prima linie ferată nou construită după 1989

CFR a inaugurat prima linie ferată nou construită după 1989

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, deținută de Ministerul Transporturilor, a anunțat că începând de miercuri, 25 iulie, circulaţia feroviară între Sighişoara şi Daneş se va desfăşura pe firul II modernizat al variantei de traseu nou-construită pe intervalul de staţii Sighişoara – Aţel, care cuprinde 4 poduri feroviare, printre care podul în formă de arc peste râul Târnava Mare, 2 tuneluri – Sighişoara şi Daneş -, 2 podeţe şi pasajul superior peste DN 13. Este prima linie de cale ferată nou construită în România după 1989.

Lucrările de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe noua variantă de traseu dintre Sighişoara şi Daneş, pe care au fost construite trei lucrări de artă importante – Podul în formă de Arc peste râul Târnava Mare, în lungime de 134,6 m, Tunelul Sighişoara, în lungime de 401 m şi Tunelul Daneş, în lungime de 969 m, cel mai lung tunel de cale ferată construit în România după 1989 – vor permite atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h pe o lungime cât mai mare a traseului Sighișoara – Aţel. Pe tronsonul Sighişoara – Coşlariu, în lungime de aproximativ 100 km, lucrările de modernizare pe cele trei loturi Sighişoara – Aţel, Aţel – Micăsasa şi Micăsasa – Coşlariu sunt executate în proporţie de 94%.

Lucrările de modernizare aflate în execuţie între Sighişoara şi Coşlariu acoperă o gamă complexă de lucrări feroviare (linii, peroane, instalații de siguranță și dirijare a traficului, gări, puncte de oprire, poduri, podețe, tuneluri, pasaje pietonale, treceri la nivel, substaţii de tracţiune) şi au ca obiectiv general asigurarea interoperabilităţii infrastructurii feroviare de-a lungul Coridorului Rin-Dunăre (ramura nordică), îmbunătăţirea calităţii transportului feroviar, sporirea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi la 120 km/h pentru trenurile de marfă şi introducerea sistemului ERTMS/ETCS Nivel 2.

Lucrările de reabilitare dintre Sighișoara și Simeria au avut mai mulți ani întârziere și vitezele medii de circulație au fost sub 45 km/h. CFR anunță că noile investiții de pe Coridorul IV permit atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h pe o lungime cât mai mare a traseului Sighişoara – Aţel.

cotidianul.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*