Ce pachete turistice se mai pot găsi pe litoral la final de sezon

Ce pachete turistice se mai pot găsi pe litoral la final de sezon

Mamaia, Eforie, Costineşti şi staţiunile din sudul litoralului mai dispun încă de locuri de cazare pentru familiile cu copii, iar preţurile sunt cu 25% mai mici decât la începutul sezonului, a transmis luni, pentru MEDIAFAX, consultantul în turism Răzvan Pascu.

„Turiştii dornici să se bucure de soarele din septembrie pot merge în continuare la unele hoteluri din Mamaia sau Năvodari, dar mai sunt hoteluri deschise şi în alte zone ale litoralului românesc, precum Eforie Nord, Jupiter şi Venus. Cu toate acestea, sunt destul de puţine hoteluri deschise. Majoritatea rămân deschise până la 15 septembrie, dar realitatea este că cererea turiştilor scade începând cu ultima săptămână din luna august”, a declarat Răzvan Pascu, pentru MEDIAFAX.

Consultantul în turism precizează că preţurile încep de la 90 de lei/noapte pentru hotelurile de două stele în staţiunile din sudul litoralului şi pot ajunge până la 300 de lei/noapte pentru staţiunile din nord. „Pentru începutul lunii septembrie, cele mai ieftine pachete încep de la 90 lei/noapte pentru hotelurile de două stele din staţiuni precum Eforie, Venus, Jupiter şi ajung până la 300 de lei/noapte pentru hotelurile din nordul litoralului (Mamaia şi Năvodari). În extra-sezon sunt cu peste 50% mai ieftine faţă de preţul în sezon şi cu peste 25% faţă de începutul sezonului”, spune Răzvan Pascu.

„Spre deosebire de alte ţări cu litoral, în România se merge mult pe principiul: exploatăm cât se poate, însă doar în sezon, adică 2-3 luni pe an. Din acest motiv, sunt destul de puţine staţiuni şi hoteluri pe litoral care îşi permit să rămână deschise şi după începutul lunii septembrie, mai ales că nici turiştii nu se înghesuie”, precizează sursa citată.

De asemenea, în perioada 2-30 septembrie, se desfăşoară programul „Litoralul pentru toţi”, iar hotelurile disponibile sunt în staţiunile Mamaia, Eforie Nord şi Sud, Cap Aurora, Venus, Saturn, Neptun, Olimp şi Jupiter.

Programul „Litoralul pentru toţi”, prin care turiştii beneficiază de cazare la mare plătind între 150 şi 600 de lei pentru o săptămână, a fost relansat de luni, 3 septembrie, fiind disponibile aproximativ 12.000 de locuri.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*