Rezerviştii din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, chemaţi la unităţile militare

Rezerviştii din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, chemaţi la unităţile militare

În perioada 4-6 septembrie, în județele Cluj și Bistrița-Năsăud se desfășoară un exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației pentru apărare, condus de Ministerul Apărării Naționale, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 355/2009 privind regimul de stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război, ale art. 59 alin. (2) din Hotărârea de Guvern nr. 370/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, precum și ale art. 4, lit. f), pct. 9 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării,

„Pe timpul exercițiului, rezerviștii cuprinși în planurile de mobilizare sunt chemați la unitățile militare, pe durata a două-trei ore, în vederea desfășurării unor activități specifice de pregătire și actualizare a datelor de evidență militară, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Exercițiile de acest tip se planifică și organizează periodic în toate județele țării, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare prin exerciții și antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în anul premergător desfășurării acestora”, se arată în informarea transmisă de Instituţie Prefectului Județului Cluj.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*