Manualele școlare pentru clasele III-V și VII-XII sunt asigurate, la Cluj, sută la sută, probleme existând, în momentul de față, la clasa a VI-a, unde s-au constatat deficiențe la manualele de Geografie și Biologie, și la clasele I-II, unde manualele comandate nu au fost livrate încă în totalitate – a declarat vineri, într-o conferință de presă, inspectorul școlar general Valentin Cuibus.
Acesta a precizat însă că manualele pentru clasele I și a II-a e posibil (sau, „mai mult ca sigur”) să sosească sâmbătă, 8 septembrie, urmând a fi imediat repartizate în școli.
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj a dat asigurări că școala va începe luni în toate unitățile de învățământ din județul Cluj, iar acolo unde sunt încă lucrări în desfășurare, acestea nu vor perturba procesul de învățământ.
Față de anul școlar trecut, numărul obiectivelor autorizate de județ a crescut cu 3%, de la 84%, la 87% – a declarat Cuibus. În județul Cluj funcționează 214 unități de învățământ de stat, la care se adaugă 174 structuri, cu un total de 637 obiective (prin obiective înțelegându-se inclusiv anexe – magazii, depozite, grupuri sanitare, internat, spălătorie, cantină etc). Din cele 637 obiective, 555 sunt autorizate, iar 82 obiective (dintre care doar 15 sunt școli), sunt neautorizate, principala cauză a neautorizării fiind lipsa apei potabile.
La nivelul județului Cluj sunt înregistrați 97.184 elevi.
ziarulfaclia.ro