Credincioșii s-au rugat împreună cu ÎPS ANDREI, la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele

Credincioșii s-au rugat împreună cu ÎPS ANDREI, la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele

Peste cinci mii de credincioși au urcat sâmbătă, 8 septembrie 2018, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200, pentru a lua parte la Sfânta Liturghie, oficiată cu ocazia hramului de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie pe altarul de vară, situat în curtea așezământului monahal. Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, consilierul pe probleme de protocol din cadrul Arhiepiscopiei, arhid. Claudiu Grama, părintele protopop de Bistrița, Alexandru Vidican, părintele prof. univ. dr. Ștefan Iloaie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, duhovnicul mănăstirii, părintele Gavril Horț, stareți de la mănăstiri din Arhiepiscopie și preoți de la parohiile din vecinătatea mănăstirii.

În cuvântul de învățătură, rostit după citirea pericopei evanghelice, IPS Andrei a vorbit pe tema „Maica Domnului, Biserica lui Dumnezeu însuflețită”.

Miile de credincioși, dar și autoritățile locale, județene și centrale prezente, s-au bucurat și de un recital de pricesne, susținut de interpretele Eugenia Marinescu și Maria Pavelean.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit s-a rugat împreună cu cei prezenți pentru elevii care vor începe luni, 10 septembrie 2018, un nou an școlar, urându-le spor la învățătură. „Să ne rugăm din suflet lui Dumnezeu să-i crească sănătoși, înțelepți, voinici și cuminți pe copiii și tinerii noștri”, a spus ierarhul.

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele este aşezată la cota 1.200, în Pasul Tihuţa. Așezământul monahal a fost înființat în 1928, dar a fost închis în 1960. Abia în 1995 a fost reînfinţat ca mănăstire de maici, la iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Obștea numără peste 20 de maici și este condusă de părintele duhovnic, protos. Gavril Horț și maica stareță, savrofora Pamfilia Solcan. Pe lângă alte activități precum ateliere de pictură, litografie şi broderie, maicile de la Piatra Fântânele se ocupă de educația a aproximativ 30 de copii din cătunele îndepărtate ale zonei, pe care îi ajută să meargă la școală. Cu ajutorul maicilor și a unor profesori de specialitate, aceștia studiază pian, vioară, dar și alte discipline.

Sursa: Mitropolia Cluj/Biroul de Presă

Foto: Darius Echim

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*