Scumpirile înghit creșterile salariale și veniturile pensionarilor

Scumpirile înghit creșterile salariale și veniturile pensionarilor

Preţurile la gaze, combustibilii, citrice, legume şi unele servicii au crescut cel mai mult, în primele opt luni din 2018, faţă de finele 2017, astfel că rata anuală a inflaţiei a revenit pe creştere, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Preţurile la categoria energie electrică, gaze şi încălzire centrală au crescut cu 5,66%, în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu finele anului trecut, ca urmare a majorării cu 16,61% a preţurilor la gaze, deşi cele la energie termică au fost cu 2,13% mai mari, iar cele la energie electrică cu 0,29%, potrivit datelor dintr-un comunicat de presă al INS. Preţurile la această categorie au crescut cu 3,1% şi faţă de luna precedentă, în condiţiile în care preţurile la gaze s-au majorat cu 5,59%, iar cele la energia electrică cu 2,05%, cu toate că au rămas la fel cele la energia termică.

Dar produsele şi serviciile care s-au scumpit cel mai mult, în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu finele anului trecut, au fost: serviciile poştale, cu 21,54%, majorarea fiind similară şi faţă de luna iulie; transportul aerian, cu 18,66%, care a crescut cu 2,42% şi faţă de luna precedentă, mai reiese din documentul de presă al INS. Acestea au fost urmate de gaze, cu 16,61%, faţă de decembrie 2017, dar cu 2,13%, comparativ cu iulie.

Alte creşteri importante au fost în primele opt luni faţă de finele anului trecut pentru: citrice şi alte fructe meridionale, de 9,92%, care s-au majorat cu 3,01% şi faţă de luna precedentă; categoria alte legume şi conserve de legume de 6,76%, care au scăzut cu -2,22%, comparativ cu luna precedentă.

În plus, preţurile la combustibili, care au un impact important în toate celelalte preţuri, respectiv în evoluţia inflaţiei, au crescut cu 5,61% în august 2018, comparativ cu nivelul din decembrie 2017, dar au scăzut cu -0,16%, faţă de luna iulie.

De asemenea, tutunul şi ţigări s-a scumpit cu 3,68% în primele opt luni, dar au rămas la acelaşi nivel faţă de luna precedentă, iar preţurile la serviciile de igienă şi cosmetică au crescut cu 3,49%, în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, dar cu doar 0,15% faţă de luna precedentă.

Totodată, preţul la carnea de bovine a crescut cu 3,98% în primele opt luni ale acestui an şi cu 0,42% faţă de luna precedentă. În schimb, în ciuda pestei porcine, preţul cărnii de porcine a crescut cu 0,81% în primele opt luni ale acestui an şi cu 0,12% faţă de luna precedentă, dar această perioadă nici nu este una de consum intens în domeniu.

De asemenea, ouăle, al căror preţ a avut un efect important în majorarea inflaţiei în cursul anului trecut, s-au ieftinit -27%, în primele opt luni, deşi s-au scumpit cu 1,01% faţă de luna precedentă, iar zahărul s-a ieftinit cu -6,79% în primele opt luni, deşi s-a scumpit cu 1,1%, comparativ cu luna precedentă. În plus, în primele opt luni ale acestui an, s-au ieftinit fructele proaspete cu -1,77%, deşi scăderea este de -8,1%, comparativ cu luna iulie.

Rata anuală a inflaţiei din august 2018 a fost de 5,1%, astfel că a revenit pe creştere, după ce în iulie scăzuse la 4,56% de la 5,41% în iunie, maximul ultimilor patru ani. Creşterea din august s-a făcut pe fondul majorării cu 6,78% a preţurile la mărfurile nealimentare, cu 4,15% a celor alimentare şi cu 2,61% a serviciilor. În plus, faţă de finele lunii decembrie 2017, preţurile din august erau cu 2,22% mai mari, ca urmare a majorării cu 3,21% a preţurile la mărfurile nealimentare, cu 1,56% a serviciilor şi cu 1,23% a mărfurilor alimentare. De asemenea, în august, preţurile s-au majorat cu 0,28%, comparativ cu iulie, datorită creşterii cu 0,66% a preţurile la mărfurile nealimentare şi cu 0,13% a serviciilor, deşi mărfurilor alimentare s-au ieftinit cu -0,17%.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*