„Puciul de catifea” s-a încheiat. Dragnea rămâne pe poziție

„Puciul de catifea” s-a încheiat. Dragnea rămâne pe poziție

Membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD au dat, vineri seara, după o ședință de șapte ore, un vot majoritar de încredere în favoarea preşedintelui partidului Liviu Dragnea. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a primit, 60 de voturi de susţinere, faţă de 8 împotrivă, potrivit Mediafax.

Înaintea votului, liderul PSD, Liviu Dragnea, a luat cuvântul în şedinţa CexN al partidului, după ce a ascultat punctele de vedere ale liderilor social-democraţi. În cuvântu său, s-a referit, punct cu punct la „Declaraţia privind Starea Partidului Social Democrat”.

Documentul propune 19 măsuri, printre care demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, precum şi asigurarea interimatului conducerii partidului de către premierul Viorica Dăncilă până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019.

Declaraţia este semnată de un „Comitet de iniţiativă” format din Paul Stănescu, vicepreşedinte al PSD, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării, Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD şi primar general al Capitalei şi Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte al PSD şi vicepreşedinte al Senatului.

În bună tradiție românească, așa zișii „puciști” au pupat Piața Independenței înainte chiar să înceapă marea vânzoreală!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*