Excursie „de integrare” pentru elevii claselor a V-a de la Școala „A. Iancu”

Excursie „de integrare” pentru elevii claselor a V-a de la Școala „A. Iancu”

Şcoala Gimnazială ,,Avram Iancu” din Dej a organizat, săptămâna trecută, sâmbătă, o excursie gratuită în scopul integrării în gimnaziu a elevilor claselor a V-a. Micii avramiști au fost însoţiţi de doamnele învăţătoare care i-au îndrumat în ciclul primar, de doamnele diriginte și de alţi profesori.

Excursia adresată bobocilor ciclului gimnazial a avut ca punct de destinaţie Vatra Dornei. Scopul educativ al acestei activități a fost atins prin vizita la Muzeul de Ştiinţele Naturii și Cinegetică unde elevii au admirat animale şi insecte rare din zona Vatra Dornei și din nordul Moldovei. Un alt loc încărcat de tradiție a fost Muzeul Etnografic. Aici, boboceii școlii noastre au putut observa modele diferite de port popular românesc, specific mai multor zone ale țării.

De asemenea, micii vizitatori au aflat că intr-o cameră din muzeu s-au filmat scene din povestea ,,Capra cu trei iezi” de Ion Creangă și au putut vedea cuptorul în care iedul cel mic și-a găsit ascunzătoarea pentru a scăpa din ghearele lupului. Așezați pe băncuțele acoperite cu țesături tradiționale, au ascultat cu interes explicațiile ghidului. Într-o altă încăpere a muzeului, elevii au putut vedea cum se coseau iile și au fost inițiați în arta țesutului covoarelor. Așadar, vizita le-a oferit copiilor ocazia de a redescoperi tradiţiile şi obiceiurile poporului român.

Elevii au avut ocazia să trăiască momente intense în timpul vizitei la Castelul Dracula din Pasul Tihuţa. Pe scurt, emoţii, spaime, distracţie, suveniruri. Dacă dimineaţa elevii au urcat în autocare plini de speranţa unei zile încărcate de cunoaştere și aventură, la finalul acesteia, starea de spirit a acestora a fost dovada vie a unei reușite.

Organizatoarele excursiei au fost doamnele diriginte ale claselor a V-a, Gabriela Dascăl, Laura Cîmpean, Armanda Stroia și Călina Szasz, alături de doamnele învățătoare Maria Szucs, Mariana Pop și Marinela Șerban.

Mulțumirile sunt adresate conducerii școlii pentru susținerea și implementarea acestui proiect care a avut ca scop principal integrarea elevilor în noul context educațional printr-o modalitate nonformală.

Școala Gimnazială „Avram Iancu” Dej

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*