Simularea de la sfârșitul săptămînii trecute este o acțiune mai puțin obișnuită. În România, asemenea inițiative stârnesc rîsul, bășcălia și nepăsarea. Om vedea noi, ne-om descurca noi!
În țările civilizate, asemenea antrenamente în cadrul unor simulări programate sunt un lucru obișnuit. Antrenamentele din Japonia pentru cazurile de cutremur sunt deja celebre. Antrenamentele pentru situații de dezastru sunt familiare și în SUA. Participarea americanilor la asemenea antrenamente și simulări este socotită un criteriu pentru evaluarea spiritului civic al unui cetățean. Se ia în calcul mai ales în cazul persoanelor care solicită angajarea în instituții publice.
La noi, unde toate pot fi prilej și pretext de scandal sau de bășcălie, asemenea pregătiri și antrenamente sunt mai puțin cunoscute. Este de mirare că ISU, cunoscut mai ales pentru interdicția de a elibera autorizații de funcționare unor societăți comerciale sau instituții publice, a organizat o asemenea acțiune de amploare. Nu sunt preocupat să știu cine are meritele cele mai mari. Ministerul Administrației și Internelor, spiritul novator al lui Raed Arafat sau cine știe ce general în retragere de pe cine știe ce post. Esențial este că o asemenea simulare de proporții, cu colaborări ale unor forțe din alte țări, s-a produs și în România. Și în orașele mari, mai ales în București, în cazul unui cutremur, oamenii nu s-ar mai lovi cap în cap și nu s-ar mai încurca unii pe alții. Măcar o parte din ei au un minim habar ce să facă.
Simularea cutremurului de 7,5 grade pe scara Richter a putut duce și la niște estimări. Un cutremur de asemenea intensitate ar provoca în București aproximativ 3.000 de decese și 5.200 de răniți. În plus, ar fi deteriorate peste 4.000 de clădiri. Aceste evaluări ne trimit la problemele majore ale Capitalei. Nu inseminarea artificială, ochelarii, bicicletele sau excursiile bisericești sunt problema de bază a Bucureștilor.
Pe lângă solul său nepotrivit pentru o metropolă, nenorocirea acestui oraș lovit de atâtea catastrofe (incendii, cutremure, inundații, boli, invazii etc.) a venit de la totala sa dezorganizare. Bucureștii au fost conduși (ca și țara) de nepotriviți (ca să nu zic altfel), de amatori incapabili să impună reguli și să fie cetățeni exemplari. Să nu mai vorbim despre pregătirea orașului și a cetățenilor pentru o calamitate. De o jumătate de secol se știe ce hibe au zeci și zeci dintre clădirile bucureștene trecute deja prin câte două, trei cutremure importante. Multe din cele zgâlțâite în 1977 au fost cârpite sau numai unse cu smoală și rășini pentru a fi raportate ca fiind consolidate. Ce au reparat și consolidat Primăria și autoritățile în 50 de ani? Știu de povestea unui bloc consolidat la intersecția Bulevardului Dacia cu Mihai Eminescu și Calea Dorobanților care a durat câțiva ani și a costat de câteva ori cât un bloc nou. Evident, Traian Băsescu era primar!
Mă simt obligat să încadrez această simulare între lucrurile bune făcute într-o Românie în care toată lumea se plânge și bagă strâmbe. Este doar un început care poate duce departe sau care a fost pus la cale pentru o biată acoperire în cazul unui cutremur apropiat. De altfel, compatrioții noștri, cu umorul lor proverbial și cu cârcoteala lor istorică, au și zis: „Ăștia știu cu siguranță ceva!“.
Cornel Nistorescu/https://www.cotidianul.ro/intre-o-tragedie-traita-si-una-simulata/
