Ordonanţa pe legile justiţiei a fost adoptată

Ordonanţa pe legile justiţiei a fost adoptată

Guvernul a adoptat, luni, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, a declarat ministrul Justiţiei Tudorel Toader, după şedinţa Executivului. Textul OUG a fost criticat de unii lideri social-democraţi.

„Suntem în momentul în care se încheie o perioadă de dezbateri pe cele trei legi ale Justiţiei. A fost publicată şi cea de-a treia lege a Justiţiei, care urmează sa intre în vigoare mâine. Pentru corelarea prevederilor, pentru preluarea unora dintre recomandările Comisie de la Veneţia, Guvernul a adoptat prezenta ordonanţă de urgenţă. Consider că modificările aduse Legilor Justiţiei se vor dovedi benefice pentru înfăptuirea justiţiei, pentru cetăţeni”, a declarat ministrul Justiţiei, după şedinţa de Guvern.

Ordonanţa, care a fost transmisă vineri seară către CSM şi intrată în posesia MEDIAFAX, prevede, printre altele, amânarea pensionării anticipate a magistraţilor.

Astfel, se amână prevederile privind pensionarea anticipată până la data de 31 decembrie 2022. Potrivit documentului, potenţialul impact al acestei prevederi asupra resurselor umane din parchete şi instanţe a fost subliniat şi de către Comisia de la Veneţia, care a recomandat renunţarea la schema de pensionare anticipată.

OUG se arată că se va adopta un nou alineat la articolul 54 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor ce prevede numirile în funcţiile de conducere de la Parchetul General, DNA, şi DIICOT. Potrivit Ordonanţei, alineatul introdus arată că selecţia procurorilor-şefi se realizează pe baza unui interviu, în cadrul căruia candidaţii vor susţine un proiect şi, pentru a fi asigurată transparenţa procedurii, audierea se va transmite în direct, audio-video pe pagina de internet a Ministerului.

Parchetul General a criticat, duminică seară, unele prevederi din OUG, avertizând că există pericolul ca acestea încalce ordinea constituţională.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*