CCR va decide, joi, soarta referendumului pentru familie

CCR va decide, joi, soarta referendumului pentru familie

Curtea Constituţională a României (CCR) va discuta, joi, 18 octombrie, rezultatul referendumului pentru revizuirea Constituţiei în sensul redefinirii familiei ca fiind căsătoria „între un bărbat şi o femeie”, organizat în 6 şi 7 octombrie, a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu, pentru MEDIAFAX.

„Vom discuta mai multe contestaţii care s-au făcut în legătură cu acest aspect (referendumul pentru redefinirea familiei n.r.). Hotărârea cu privire la validarea rezultatului final va fi joi ”, a declarat Valer Dorneanu. CCR discută în şedinţa de miercuri trei contestaţii privind respectarea procedurii de organizare şi desfăşurare a referendumului, toate depuse de avocatul Sever Alexandru Sbârnă. Biroul Electoral Central a anunţat, pe 8 octombrie, rezultatele referendumului pentru familie, desfăşurat pe 6 şi 7 octombrie. Pentru redefinirea familiei au votat 91,56%, iar împotrivă 6,47% din cei prezenţi la urne. Un procent de 21,10% de persoane s-au prezentat la urne, însemnând 3.857.308 din cei 18.279.011 de alegători. Astfel, pragul legal de prezenţă de 30% necesară validării referendumului nu a fost atins.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*