O nouă ediție a TechFest, la Cluj-Napoca

O nouă ediție a TechFest, la Cluj-Napoca

În perioada 8-11 noiembrie va avea loc la Cluj a treia ediție a festivalului de tehnologie TechFest connected by Vodafone. Timp de patru zile, experții și pasionații de tehnologie vor putea alege între aproximativ 10 tipuri de formate de evenimente care vor avea loc la ClujHub, Sala Polivalentă și Vivo Cluj-Napoca, potrivit ClujInsider.ro.

Primele trei zile sunt dedicate discuțiilor și prezentărilor despre tendințele din zona digitală. TechFest va fi deschis pe 8 noiembrie la ClujHub cu Science Summit organizat în parteneriat cu Modularity. În cadrul acestei zile vor fi prezentate proiecte de case inteligente sau forță de muncă robotizată. Digital Venture Lab le va oferi oportunitatea start-up-urilor locale de a-și prezenta soluțiile în fața unor potențiali investitori și a reprezentanților corporațiilor.

În 9 noiembrie, în Sala Polivalentă, vor fi organizate sesiuni de tip TechJam despre Smart City, iar partenerii de la Târgul de Cariere în IT vor facilita discuții între specialiștii în căutare de joburi în zona IT&C și companiile care îi pot integra în acest ecosistem.

Tot la Sala Polivalentă vor avea loc sâmbătă, 10 noiembrie, alte trei sesiuni TechJam, care se vor concentra asupra unor teme precum Java, Android, Artificial Intelligence (AI) & Machine Learning. În paralel cu sesiunile TechJam se va da startul MegaHack cu premii totale de 5.000 de euro oferite de Vodafone România. MegaHack constă într-un maraton de 24 de ore de programare în care participanții își pot testa abilitățile de a rezolva provocări de business prin dezvoltarea de soluții tech pentru companii. Înscrierile se fac individual la adresa https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfMt9CJ_3YYN9B8pfNBKsh5Bai6fxxNR2m1U_jc48TmIwYC2Q/viewform și sunt gratuite.

Partcipanții trebuie să îşi aducă propriile echipamente de lucru (laptop, încărcător etc.). Pe parcursul competiției, echipele vor fi susținute de mentori cu experiență, iar juriul care va desemna câștigătorii este format din reprezentanți ai Vodafone România și alți experți locali.

Vivo Cluj Napoca va găzdui Expo Tech ca parte a Techfest, o zonă de experimentare a inovațiilor tehnologice hardware sau software care pot optimiza afacerile și viața personală a utilizatorilor.

De asemenea, vineri și sâmbătă, partenerii Techfest de la Târgul de Cariere în IT vor organiza la Sala Polivalentă concursuri pentru gameri profesioniști și amatori. Printre jocurile disponibile vor fi League of Legends și Hearthstone.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*