„Cel mai bun subofițer și cel mai bun soldat în 2018”  din Divizia 4 Infanterie „Gemina”. Ediție aniversară.

„Cel mai bun subofițer și cel mai bun soldat în 2018” din Divizia 4 Infanterie „Gemina”. Ediție aniversară.

O ceață deasa și o umezeală ce-ți pătrunde în oase. Pe o asemenea vreme s-au stabilit cel mai bun subofițer și cel mai bun soldat din Forțele Terestre în anul 2018.

Timp de patru zile, garnizoana Dej le-a fost „casă” celor mai buni reprezentanți ai celei mai numeroase categorii de personal al armatei. Probe teoretice și practice, cunoștințe de pregătire militară generală ori de limba engleză, pregătire fizică, teste de topografie, instrucție sanitară ori comunicații… au fost doar câteva dintre „hopurile” pe care le-au avut de depășit luptătorii înscriși în competiție.

Anul acesta, concursul „Soldatul/ Subofițerul Anului” a ajuns la cea de a zecea ediție. Așadar, miza competiției a primit și o conotație aniversară pe lângă mult râvnitele titluri „Subofițerul anului” și „Soldatul anului”.

Clasamentul „Competiția aniversară” a fost câștigată de militari din unități ale Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Festivitatea de premiere s-a desfășurat în prezența locțiitorului comandantului „Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general de brigadă Nicolae Tonu, a subofițerului de comandă al Statului Major al Apărării, plutonier adjutant principal Florea Sas, precum și a subofițerilor de comandă din mari unități și unități din Forțele Terestre.

La categoria „Soldați/Gradați profesioniști”, locul III a fost ocupat de caporalul Florin Bostan (Divizia 4 Infanterie „Gemina”), poziția a doua a podiumului i-a revenit fruntașului Bogdan Gabor (Divizia 2 Infanterie „Getica”), în timp ce titlul de „Soldatul Anului 2018” a fost adjudecat de caporalul Daniel Mudure (Divizia 4 Infanterie „Gemina”). Cât privește subofițerii, pe locul III s-a clasat sergentul Constantin Mihailescu (Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”), locul II i-a revenit de sergentului Flaviu Nicu (Divizia 4 Infanterie „Gemina”), iar locul I și titlul de „Subofițerul Anului 2018” a fost câștigat de plutonierul adjutant Florin Dârjan (Divizia 4 Infanterie „Gemina”).

Felicitări câștigătorilor și tuturor participanților!

Autor: Cristina Toma
Foto: https://www.facebook.com/Divizia4/

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*