„Pușcăria la domiciliu”, contestată la CCR

„Pușcăria la domiciliu”, contestată la CCR

Liberalii au contestat la Curtea Constituţională proiectul legislativ care lasă posibilitatea infractorilor care primesc condamnare de până la 5 ani de închisoare cu executarec pentru fapte fără violenţă să îşi execute sentinţa la domiciliu, fără niciun fel de supraveghere. „Parlamentul României a ignorat acea decizie a Curții Constituționale și a reluat dezbaterea parlamentară, aplicând procedura reexaminării legii „pentru punerea în acord a legii cu decizia Curții Constituționale nr.728/2017”.

Proiectul supranumit „puşcăria în sufragerie” a trecut, în data de 14 noiembrie, şi plenul Camerei Deputaţilor, cu 176 voturi „pentru”, 93 „împotrivă” şi 1 abţinere. Principala modificare propusă de social-democraţi, acceptată de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, prevede ca persoanele condamnate pentru fapte fără violenţă la maxim cinci ani de închisoare cu executare vor putea ispăşi sentinţa de acasă fără niciun fel de supraveghere.

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate dispune executarea detenţiei la domiciliu fără sistem electronic de supraveghere în cazul în care persoana condamnată: nu are rapoarte de abateri disciplinare și are o pedeapsă care nu depăşeşte 5 ani. O altă prevedere controversată se referă la posibilitatea ca infractorilor să le fie scăzute câte 20 de zile de închisoare pentru fiecare lucrare știinţifică scrisă sau invenţie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*