Mesajul primarului  Morar Costan cu ocazia Zilei Naţionale a României

Mesajul primarului Morar Costan cu ocazia Zilei Naţionale a României

”Sărbătorim astăzi Ziua Naționala a României, cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni. Avem privilegiul de a trăi împreună, astăzi un moment istoric al neamului nostru românesc, Centenarul Marii Uniri.

Anul 1918 a fost un an crucial pentru români. La 27 martie 1918 Basarabia s-a unit cu patria mamă, la 28 noiembrie 1918 frații din Bucovina se unesc cu frații lor români, iar la 1 decembrie 1918 Transilvania se unește cu România, îndeplinindu-se astfel dorința de unitate a românilor din provinciile noastre istorice. Actul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 a avut loc la Alba Iulia, pentru că Alba Iulia este un loc special în istoria Românilor. Este locul în care la 1 noiembrie 1599 prin intrarea în oraș, Mihai Viteazul a unit politic Transilvania cu Țara Românească și Moldova, iar Alba Iulia este pentru noi toți capitala de suflet a neamului românesc.

Pentru noi dejenii, momentul de astăzi are o mare încărcătura istorică, o mare încărcătura sufletească pentru că din orașul nostru s-au ridicat mari patrioți, mari oameni de stat care au transmis ideea Marii Uniri, contribuind la realizarea acestui ideal istoric al românilor. De aceea, pentru noi dejenii momentul de astăzi este un moment de bucurie, de mândrie, un moment al întâlnirii noastre cu istoria națională, cu istoria locală, cu personalitățile noastre care au contribuit la Marea Unire: Ștefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida Voevod, Teodor Mihali și Iuliu Hossu.

Pentru noi cei de astăzi, este o datorie de onoare să dăm sărbătorii naționale importanța și solemnitatea cuvenite, transmițând generațiilor viitoare marea sa însemnătate pentru neamul românesc.

Anul în care celebrăm Centenarul Marii Uniri, este anul în care mai mult ca oricând ne îndreptăm cu respect și recunoștința gândul spre cei care au fost un exemplu de sacrificiu, de patriotism, de dragoste de neam românesc. Din respect pentru memoria lor, din respect pentru Dej, un oraș cu rol important în marile momente istorice, un oraș cu rol bine definit atât administrativ, cultural, cât și strategic, militar, ziua de 1 decembrie trebuie să ne găsească uniți în jurul interesului național și al comunității noastre.

În calitate de primar, mă simt responsabil și obligat de istoria acestui oraș, unul dintre cele mai vechi din Transilvania, să dezvolt orașul pe toate liniile și mă bucur că vă simt aproape în aceste demersuri pe care le fac pentru comunitatea noastră pentru că vrem cu toții să avem un oraș de care să fim mulțumiți și mândri.

Doresc să mulțumesc, tuturor dejenilor pentru efortul pe care îl depuneți în dezvoltarea municipiului și pentru implicarea în viața comunității.

Doresc să mulțumesc, tuturor dejenilor pentru efortul pe care îl depuneți în dezvoltarea municipiului și pentru implicarea în viața comunității.

Astăzi de Ziua Națională a României, vă urez din suflet

La Mulți Ani, dragi dejeni!

La Mulți Ani, România!” – este mesajul transmis de primarul municipiului Dej, Costan Morar.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*