Tineri la tribuna ASTRA

Tineri la tribuna ASTRA

Despărţământul ASTRA „Dr. Teodor Mihali” Dej ocupă un loc important în viaţa culturală, literară şi spirituală a urbei de la confluenţa Someşurilor. Chiar zilele trecute, preşedintele ASTRA Dej, ec. dr. Radu Gavrilă ne-a dat o veste bună: Editura ASTRA a scos de sub tipar cel de al 100-lea volum, o performanţă remarcabilă a astriştilor dejeni, preocupaţi de popularizarea cărţilor scrise de intelectualii din zona Someşurilor.

Editura acordă o mare atenţie promovării şi lansării tinerilor scriitori. În acest scop s-a lansat seria de cărţi „Tineri la tribuna ASTRA”. În această colecţie, recent am consemnat trei apariţii editoriale. Este vorba de volumul de poezii „Eu”, aparţinând talentatei eleve Naty Cosma, din clasa a X-a a Liceului Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” din Dej, o frumoasă adolescentă de vârsta Julietei. Ea vibrează la tot ce este frumos – subliniază în postfaţa cărţii doamna Maria Săplăcan, urându-i la sfârşit „Drum bun” şi „Vremuri bune”. Da, această tânără poetă de o mare sensibilitate are nevoie în continuare de o îndrumare pe măsura talentului şi ambiţiei dovedite în poeziile din aceasată carte.

Tot în această serie a apărut recent şi volumul „Scufundări în Styx”, aparţinând elevului Toni Chira, elev în clasa a IX-a a Liceului Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” (iată, în această şcoală dejeană talentele apar unul după altul!). Este o carte de poezii, de poeme şi de eseuri, autorul lor fiind un tânăr înzestrat din plin cu imaginaţie şi idei novatoare. Se vede pregătirea lui literară, dar şi preocuparea de a studia permanent. Înseamnnă că şi la liceu are parte de profesori buni, care ştiu să insufle dragostea pentru frumos. Este o plăcere şi pentru noi să consemnăm apariţia acestor talente pe orbita artei scrisului din municipiul Dej, unde Despărţământul ASTRA „Dr. Teodor Mihali” nu numai că descoperă aceşti tineri entuziaşti, dar îi şi promovează.

Tot la acest sfârşit de an, în seria de prelegeri „Tineri la tribuna ASTRA” a mai apărut o carte. Este vorba de „Un ierarh transilvănean şi epoca sa”, de Mihai- Octavian Groza. În noua apariţie editorială este reflectată viaţa şi activitatea episcopului Vasile Moga (1774-1845). Autorul lucrării, structurată pe 15 capitole, este un intelectual din oraşul Sebeş (judeţul Alba), preşedintele Despărţământului Astra din localitate, un om de cultură şi prieten apropiat al astriştilor dejeni. Nu întâmplător cartea a apărut sub egida editurii ASTRA din Dej. Prefaţa cărţii este semnată de pr. conf. univ. dr. Florin Dobrei.

Făcând bilanţul Editurii ASTRA din Dej (înfiinţată în anul 1993), trăim cu impresia responsabilităţii şi profesionalismului de care au dat dovadă (şi dau, în continuare) astriştii conduşi cu atâta ambiţie şi perseverenţă în muncă (dar şi în idei!) de preşedintele ec. dr. Radu Gavrilă, omul care sfinţeşte locul. Organizarea unor manifestări literare şi culturale în unităţile de învăţământ din municipiul Dej are scopul de a ţine legătura cu elevii, iar prin aceste contacte periodice (aproape lunar), să desopere noile talente în domeniul scrisului.

Roadele se văd şi prin aceste volume ale tinerilor dejeni în cadrul seriei „Tineri la tribuna ASTRA”. Debuturi care deja au devenit certitudine, aşa cum şi activitatea editurii dejene este o certitudine. 100 de cărţi în Anul Centenar! Ce poate fi mai frumos în aceste zile în care am aniversat Marea Unire?!

Szekely Csaba/ziarulfaclia.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*