Copiii fără acte vor putea fi înscriși în școli și grădinițe

Copiii fără acte vor putea fi înscriși în școli și grădinițe

Inițiativa legislativă prin care se solicită accesul la educație pentru copiii care nu au un CNP a trecut de plenul Senatului. Prin acest demers este modificată Legea educaţiei naţionale, în așa fel încât copiii fără acte de identitate să poată fi înscriși în sistemul educațional.

Autoritățile estimează că peste 160.000 de români nu au nici un document de identitate, iar majoritatea celor fără acte sunt copii. Lipsa documentelor de identitate îi afectează atât pe acești copii, cât și întreaga comunitate, printr-un risc crescut de sărăcie și excluziune socială, analfabetism, expunerea la abuz și violență sau trafic de persoane, cu toate că dreptul la educație este garantat tuturor copiilor din țara noastră, atât prin Constituție cât și prin Convențiile internaționale la care România este parte.

„Din păcate, deși dreptul la educație este prevăzut legal și egal pentru toți cetățenii, copiii care nu au CNP și implicit nu au documente de naștere sau identitate nu pot beneficia de acesta. Există deci, cazuri frecvente în care copii nu pot merge la școală din cauza unor situații de care nu sunt vinovați și pe care nu le pot rezolva singuri. Ne dorim, prin această propunere, să remediem aceste situații și să oprim perpetuarea unei probleme sistemice, prin responsabilizarea tuturor celor implicați. De aici importanța acestei colaborări transpartinice la feminin. Educația copiilor ar trebui să primeze, indiferent de partidul din care facem parte – le mulțumesc colegelor mele că au luptat pentru această inițiativă”, a declarat pentru presă deputata independentă Oana Bîzgan, inițiatoarea proiectului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*