Alianța Vestului: Patru orașe din România au semnat un proiect pentru atragerea de fonduri europene

Alianța Vestului: Patru orașe din România au semnat un proiect pentru atragerea de fonduri europene

Primarii Emil Boc (Cluj- Napoca), Nicolae Robu (Timişoara), Gheorghe Falcă (Arad) şi Ilie Bolojan (Oradea) au semnat sâmbătă, 8 decembrie, la Timişoara, documentele de înfiinţare a Alianţei Vestului, iniţiativă prin care se doreşte atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea economică a zonei de vest a ţării.

Iniţial, acţiunea celor patru primari a fost numită Patrulatera Vestului, însă având în vedere interesul mare pentru proiect arătat de alte administraţii publice locale din această parte de ţară, odată cu semnarea acestui document, numele asocierii s-a schimbat din Patrulaterala Vestului în Alianţa Vestului (AVE), pentru a se evidenţia caracterul ei deschis. Semnarea documentului a avut loc la sediul primăriei Timişoara.

Printre obiectivele asumate de Alianţa Vestului se numără: îmbunătăţirea radicală a mobilităţii între cele patru oraşe; accelerarea implementării proiectului autostrada Transilvania; susţinerea şi urgentarea proiectului Via Carpathia; susţinerea şi urgentarea proiectului Autostrada Timişoara- Belgrad; dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteză între cele patru oraşe; dezvoltarea unei reţele de transport public inter regional şi intraregional; creşterea mobilităţii ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren, tramvai, troleibuz, autobuz electric, metrou metropolitan; susţinerea legii parteneriatului public privat pentru proiecte de infrastructure şi multe altele.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că Alianța Vestului nu are niciun fel de legătură cu vreun proiect de separatism teritorial şi nu doreşte să pună sub semnul întrebării statul naţional unitar român.

„Alianța Vestului nu este îndreptată împotriva guvernării de la Bucureşti, ci să avem o Românie mai bogată, îşi propune să aibă locuri bogate în România. Are la bază principiul subsidiarităţii, astfel ca decizia să fie luată de autoritatea cea mai apropiată de cetăţeni. (…) Discutăm cu UE şi partenerii naţionali pentru a beneficia de fondurile UE”, a spus Boc.

„Regiunile noastre au avantaje competive cum ar fi inovare, resurse umane şi creativitate, de ce să nu le fructificăm? Platfoma permite un contact direct cu Bruxelles-ul, ceea ce nu era permis până acum, deoarece România nu a făcut regionalizarea, şi deschide posibilitatea de a accesa fonduri europene direct de la Bruxelles.” (Emil Boc – primarul municipiului Cluj-Napoca)

Edilul din Arad, Gheorghe Falcă, a spus că AVE doreşte să transmită un mesaj de responsabilitate şi de stabilitate, iar primarul din Oradea, Ilie Bolojan, a explicat că Alianţa este un parteneriat între oraşe cu scopul de uni forţele şi energiile, astfel încât cele patru localităţi să fie mai prospere şi să poată acţiona în comun pentru a fi mai atractive pentru fonduri europene.

„Obiectivul este să constituim o asociaţie de dezvoltare inter-regională, să fie un partener al Guvernului şi CE, să fim un baraj pentru emigrarea românilor în Europa, iar dezvoltarea şi investiţiile să fie un factor de atracţie pentru ca cei care caută un viitor mai bun să îl găsească în România. Tot ce funcţionează bine într-un oraş să fie preluat de celelalte oraşe”, a spus Bolojan.

Potrivit celor patru primari, Alianța Vestului este deschisă și altor orașe, după ce asociația, în forma actuală, își dovedește capacitatea.

ziare.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*