Manifestul Gerovital, din anul Centenarului,  a unit româncele în frumusețe

Manifestul Gerovital, din anul Centenarului, a unit româncele în frumusețe

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, a prezentat rezultatele campaniei de responsabilitate socială, „Unirea la Feminin”, desfășurată în perioada 1 martie – 1 decembrie.

De Anul Centenarului, Farmec a încurajat româncele să fie mai unite și mai solidare, proiectul de CSR având ca scop promovarea empatiei și coeziunii în rândul comunității de femei.

În cadrul campaniei, peste 500 de femei din grupuri vulnerabile au beneficiat de kit-uri de îngrijire Gerovital și au participat la momentele artistice organizate împreună cu divizia The Sisterhood a ONG-ului Beard Brothers din Cluj-Napoca, cu ajutorul căreia au fost identificate beneficiarele inițiativei sociale.

“În anul Centenarului, manifestul Gerovital și-a propus să unească femeile din România în și pentru frumusețe, misiune tradusă prin îmbunătățirea accesului româncelor din comunități defavorizate la îngrijire personală corespunzătoare. Responsabilitatea asumată de fiecare actor implicat în campanie a demonstrat bunătatea românilor și ne-am bucurat că ne-am implicat concret în anumite comunități vulnerabile, prin susținerea româncele în dezvoltarea lor. Pe viitor, dorim să continuăm cu o campanie dedicată educației pentru igiena personală, pentru care vom miza tot pe ajutorul românilor“, a declarat Ruxandra Macovei, specialist marketing Farmec.

Prima acțiune de donații a avut loc în aprilie, în Câmpia Turzii, apoi au urmat alte 6 campanii în comunități din apropierea județului Cluj, respectiv în localitățile Măgoaja, Petreștii de Jos, Filiași, județul Dolj, Iași, Brașov și Suceava, beneficiarele fiind femei din centre de recuperare, centre pentru asistență și îngrijire la domiciliu, centre de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, centre de plasament și femei din categorii defavorizate.

Fiecare acțiune a fost unică și a cuprins atât oferirea efectivă a kiturilor de îngrijire, dar și organizarea unor evenimente speciale, precum spectacole de pantomimă, ședințe foto, demonstrații de dans, precum și dezbateri despre egalitatea de gen, independență și importanța educației, dar și povești despre experiențele de viață ale beneficiarelor și ale reprezentantelor ONG-ului.

Cele peste 500 de seturi Gerovital donate au conținut deodorante, geluri de duș, creme de mâini și de față și șampoane, pentru a acoperi nevoile oricărei femei.

farmec.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*